Liga IV

Adi Ancuţa (Căpşunarii Buneşti) i-a executat pe „pădurari”, cu două bijuterii de gol (3-1)

Duminică, Căpşunarii Buneşti au făcut poate cel mai bun joc din actualul sezon, reuşind să învingă fosta lideră a seriei, Foresta Malaia, cu scorul de 3-1. „Pădurarii” au condus cu 1-0, la pauză, dar au picat în repriza secundă, când Cosmin Cozma a înscris din penalty, iar Adrian Ancuţa a reuşit “o dublă” de senzaţie. Mai întâi, atacantul din Buneşti a înscris din diagonală, pe colţul lung, apoi, la vinclu, de la aproximativ 20 de metri. „Sperăm să avem, în continuare, meciuri la fel de bune ca acesta. I-am făcut fericiţi pe cei peste 200 de suporteri prezenţi la stadion. Dedicăm victoria lui „Bebe Gâţă” şi tuturor suporterilor noştri”, a declarat jucătorul Ion Mircea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button