Liga Nationala

În acest week-end, HCM Rm. Vâlcea primeşte vizita echipei HCM Slobozia, în Sala Traian

* meciul va avea loc duminică, 29 aprilie, de la ora 18.00

După confruntarea de gală cu campioana CSM Bucureşti, care a avut loc joi seara (după închiderea ediţiei), HCM Rm. Vâlcea va disputa, la finele acestei săptămâni, un nou meci în Liga Florilor. Şi de această dată, partida va avea loc tot în Sala Traian, iar elevele lui Gheorghe Sbora vor întâlni echipa HCM Slobozia.
Pentru HCM, duelul din acest week-end nu mai are practic nicio miză, deoarece formaţia vâlceană şi-a îndeplinit deja obiectivul pentru sezonul actual, prin calificarea în cupele europene. În plus, Iryna Glibko & Co. au şanse minime de a se mai clasa pe locul 3 în Liga Florilor (pe care îl mai pot prinde doar printr-o minune!), pentru a-şi adăuga în cont încă o medalie în acest an competiţional. De partea cealaltă, pentru trupa din Ialomiţa, partida din Sala Traian este foarte importantă, deoarece reprezintă una dintre ultimele şanse de a se mai salva de la retrogradare, de aceea handbalistele pregătite de Gheorghe Covaciu vor veni la Vâlcea cu gândul de a produce un miracol şi a câştiga.
Meciul HCM Rm. Vâlcea – HCM Slobozia va avea loc duminică, 29 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Traian. Până la închiderea ediţiei, niciun canal TV de sport din România nu şi-a exprimat dorinţa de a transmite LIVE această partidă. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button