Liga V

În această săptămână, AJF stabileşte componenţa Ligii a V-a şi programul turului

După ce Superliga a pornit la drum pe 19-20 august, iar Liga a IV-a week-end-ul trecut, la finele acestei săptămâni este programat startul noului sezon şi în eşalonul de onoare al fotbalului judeţean. Reprezentanţii AJF au anunţat că vor stabili componenţa seriilor din Liga a V-a în zilele următoare (cel mai probabil marţi, 29 august), iar cu acest prilej va fi pus la punct şi „ţintarul” etapelor din tur.

La „Onoare”, noul campionat va porni la drum cu 22 de echipe şi va avea play-off / play-out

Spre deosebire de anul trecut, când la acest nivel au început sezonul 27 de echipe (14 în Seria Nord şi 13 în Seria Sud), în noua ediţie nu vor fi decât cel mult 22 de participante. Asta înseamnă că pentru a se respecta numărul minim de meciuri pe care o echipă trebuie să le dispute de-a lungul unui campionat (adică, 22), e nevoie ca sistemul competiţional să fie unul cu play-off şi play-out. Astfel, după sezonul regulat (care va cuprinde 22 de etape), primele clasate (probabil 6) ar urma să evolueze în play-off (unde se vor duela pentru promovare), în timp ce formaţiile de pe ultimele cinci poziţii vor juca în play-out (care, în treacăt fie spus, nu va avea practic niciun rol, din moment ce, de la acest nivel, nu poţi retrograda nicăieri!). În acest caz, în cea de-a doua fază a campionatului, atât în zona superioară, cât şi în cea inferioară, grupările vor porni la drum cu toate punctele strânse în sezonul regulat.
Altfel însă, este foarte posibil ca AJF Vâlcea să aprobe şi un campionat fără play-off şi play-out, doar cu meciuri tur-retur (22 de etape). Până în acest moment, este cert doar un singur lucru, şi anume acela că nu mai puţin de opt echipe (adică primele patru clasate din fiecare serie!) vor promova în Liga a IV-a.

Incredibil, dar adevărat! Primele patru clasate din fiecare serie vor promova în Liga a IV-a

În ceea ce priveşte componenţa celor două serii de la „Onoare” se poate face deocamdată doar o simulare, aşa că posibila alcătuire pe care v-o prezentăm în continuare are doar un caracter orientativ. Până în prezent, se ştie precis că echipa Rapid Stoeneşti s-a retras din competiţiile judeţene, la acest nivel urmând a evolua însă şi două formaţii noi. Este vorba de Oltul Dăeşti şi Olteţul Sineşti. La acestea, s-ar mai putea adăuga Rapid Voiceşti, care s-a reînfiinţat în vară şi a evoluat în Cupa României, dar încă nu e sigur că gruparea din sudul judeţului va participa şi în Liga a V-a. (N.C.)

Liga a V-a / Sezonul 2017-2018 / Posibila componenţă a celor două serii

• Seria Nord:
Forestierul Romani
Montana Izvoru Rece
Athletico Rm. Vâlcea
ACS Vâlcea Sport
Alutus Sălătrucel
Măgura Slătioara
Tineretul Surpatele
AS Oteşani
Prim Stroeşti
Oltul Dăeşti
FC Băbeni II

• Seria Sud:
CS Şuşani
Olteţul Zătreni (FOTO)
Utd Drăgăşani
Luceafărul Pesceana
Recolta Laloşu
AS Lungeşti
Zorile Scundu
Cerna Copăceni
Progresul Berbeşti
Olteţul Sineşti
Rapid Voiceşti

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button