Acasă Politica Accidentele de pe DN 7, cauzate de aderenţa scăzută a drumului şi...

Accidentele de pe DN 7, cauzate de aderenţa scăzută a drumului şi de lucrările făcute prost

467
0

• deputatul Lovin cere Ministerului Transporturilor să intervină urgent

Deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, a semnalat o nouă problemă conducerii Ministerului Transporturilor. De această dată, parlamentarul a preluat şi transmis mesajul primarilor şi al comunităţilor din zona de Nord a judeţului nostru, care spun că se impune o verificare urgentă a DN 7 şi reabilitarea sectoarelor de drum cu aderenţă foarte scăzută. „Pe DN 7, în zona de Nord a judeţului Vâlcea, numărul de accidente este în continuare foarte mare. Autorităţile locale, cele judeţene şi Serviciul Poliţiei Rutiere au identificat câteva motive şi încearcă, atât cât pot, să găsească soluţii, dar este limpede că este necesară intervenţia Ministerului Transporturilor. La discuţiile oficiale şi neoficiale pe acest subiect, s-a desprins concluzia, confirmată de altfel chiar şi de către reprezentanţi ai CNAIR, că modernizarea DN 7, cel puţin între Brezoi, Cîieni şi limita cu judeţul Sibiu, s-ar fi executat cu materiale de calitate foarte proastă şi nerecomandate pentru specificul zonei. Spre exemplu, s-ar fi folosit piatră rotundă în loc de spărtură, cum se spune în termeni populari. Presupunând că primarii şi specialiştii care au făcut aceste dezvăluiri ar putea avea dreptate, vă rog ca, în cel mai scurt timp posibil, să declanşaţi o verificare la faţa locului, iar dacă aspectele sesizate se confirmă, să se ia măsuri urgente. De asemenea, am rugămintea ca raportul final să-mi fie transmis”, a cerut deputatul Lovin conducerii Ministerului Transporturilor.