Diverse

Abonamentele la meciurile Oltchim-ului, disponibile începând cu 15 iulie

Oltchim şi-a stabilit priorităţile şi în ceea ce priveşte abonamentele la meciurile din campionat şi Liga Campionilor din sezonul viitor. Preşedintele clubului chimist, Petre Berbecaru, ne-a spus că intenţionează ca pe 15 iulie să fie puse în vânzare abonamentele. Vor fi disponibile iniţial pentru suporterii fideli ai campioanei României, care au avut abonamente la meciurile Oltchim-ului şi în sezonul trecut. Aceştia vor fi aşteptaţi aproximativ două săptămâni pentru reînnoirea abonamentelor, apoi vor avea acces şi ceilalţi microbişti, dornici să-şi asigure locul în sală la partidele din campionat şi Liga Campionilor ale Oltchim-ului. Există totuşi o problemă, care ar putea încurca puţin calculele oficialilor chimişti. Pentru ca totul să decurgă conform planificărilor este necesar ca Oltchim să ştie până la 1 iulie ce se va întâmpla cu Polivalenta vâlceană. Dacă Sala Sporturilor „Traian” va intra în procesul de modernizare, oficialii formaţiei chimiste trebuie să cunoască exact proiectul. Mai exact, câte locuri vor fi disponibile în sală, zonele noi care se vor crea şi mai ales să aibă certitudinea că lucrările vor fi gata în timp util. Este necesar acest lucru pentru a putea fi stabilit câte abonamente vor fi puse în vânzare şi la ce preţ, în funcţie de locul unde acestea vor fi disponibile. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button