Liga V

Cine pierde spune adio promovării

Progresul Măldăreşti – FC Băbeni

Finalul de campionat se lasă cu meciuri tari în seria 3-a din Liga a IV-a.  Unul dintre acestea este Progresul Măldăreşti – FC Băbeni, decisiv pentru stabilirea campioanei. În contextul în care elevii lui Eugen Roşu ar ceda în faţa adversarilor de săptămâna aceasta, dorinţa lor de a mai accede în Liga a IV-a va fi amânată cu încă un an. FC Băbeni s-ar putea distanţa la cinci puncte de actualul lider, Progresul finanţat de primarul Ionel Dragu. Totodată, gazdele au înţeles că trebuie să-şi mobilizeze la maximum forţele pe teren, pentru a se erija în campioana acestui campionat.

Pe delegatul echipei din Măldăreşti, Tică Nistor, îl aşteaptă un meci capital de care depinde soarta grupării sale: să rămână în Onoare sau fie alături de cei „18” cei mai tari ai judeţului. Dacă va reuşi să se impună în faţa juniorilor din Băbeni, atunci va câştiga campionatul, indiferent de soarta meciului de peste două etape, de la Frânceşti. Eugen Roşu rămâne încă deranjat de lipsa de seriozitate a discipolilor săi în momentele cheie ale campionatului şi speră ca în această săptămână toată echipa să joace la parametri maximi pentru a nu suferi o înfrângere care le-ar şterge definitiv pofta de promovare. În etapa precedentă, nu au reuşit să treacă neutralizeze pofta de joc a adversarilor şi de abia au reuşit să smulgă un egal. Întreaga muncă a arbitrului-antrenor Eugen Roşu s-ar putea duce pe apa sâmbetei în cazul unui insucces. De fiecare parte există potenţa financiară de a activa în Liga a IV-a. Primarul din Măldăreşti, Ionel Dragu, va susţine cu siguranţă echipa în elita fotbalului judeţean, iar Roşu nu se poate plânge că este pe lângă. Primăria din Băbeni nu admite să nu existe măcar o echipă din localitate care să-i reprezinte în Liga a IV-a. Petarda campionatului Ligii a IV-a, Forestierul Băbeni, este total depăşită de fenomenul fotbalistic, adoptând tot mai des, pe final de campionat, tehnica abandonului tehnic. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button