Politica

PUNR va fi absorbit de PC

PUNR va fi absorbit de PC

Partidul Conservator va absorbi Partidul Unităţii Naţiunii Române, conform unui „agrement politic” semnat între cele două formaţiuni, a anunţat, într-o conferinţă de presă, preşedintele PC Vâlcea, Dumitru Buşe. Documentul semnat de cele două partide stipulează formarea unei comisii care să „stabilească termenii comasării prin absorbţie a PUNR în PC”, a anunţat Buşe. Conform înţelegerii semnate, congresele extraordinare ale celor două partide vor avea loc pe 12 februarie. Întrebat dacă doreşte o funcţie de conducere după fuziune, preşedintele PUNR Vâlcea, Iosif Pătrulescu a declarat că „răspunsul este sută la sută nu”, această mişcare politică nefiind „un troc”. Conform lui Pătrulescu, PUNR are în prezent 31 de organizaţii judeţene, 1506 organizaţii locale şi 53.400 de membri. La Vâlcea, PUNR are 1.524 de membri, înrolaţi în 20 de filiale locale. Dumitru Buşe, preşedintele filialei de la Vâlcea a Partidului Conservator, spune că PC are ca obiectiv obţinerea unui scor electoral de 20 la sută la viitoarele alegeri, iar după fuziunea cu PUNR, la Vâlcea, numărul membrilor organizaţiei sale va depăşi 12 mii de suflete.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button