Diverse

„Japcă la Togliatti!”

• trupa românului Herbert Muller a pierdut la limită meciul cu Lada (28-27)

Disputat cu două ore înaintea confruntării din Sala Traian cu ETO Gyor, meciul Lada Togliatti – FC Nurnberg putea să aducă Oltchim-ului o nesperată calificare în semifinalele Ligii Campionilor. Asta pentru că echipa germană, impulsionată de pe margine de antrenorul de origine română Herbert Muller, a făcut tot ce-a putut pentru a ajuta Oltchim-ul şi a împiedica Lada. FC Nurnberg a pierdut însă dramatic, în ultimul minut de joc, după o gravă eroare de arbitraj. Deşi în Germania Lada câştigase clar, altfel au stat lucrurile în Rusia. Meciul de la Togliatti a fost unul extrem de echilibrat şi probabil că s-ar fi terminat cu rezultatul dorit la Vâlcea dacă nu interveneau decisiv arbitrii. Unii care provin dintr-o ţară cu totul anonimă în materie de handbal (Cipru), probabil trimişi special la Togliatti cu scopul de a evita producerea unei surprize. Lada a condus cu 15-12 la pauză, dar s-a văzut egalată în minutul 35.

Mai mult decât atât, FC Nurnberg a trecut la conducerea meciului (19-17 în minutul 40 şi 23-19 în minutul 45), însă în final rusoaicele şi-au revenit şi-au învins la limită, cu scorul de 28-27. Din păcate, în ultimele secunde, arbitrii Michael Argyrou şi Loizos Loizou au privat Nurnberg-ul de o lovitură de la 7 metri cât se poate de clară. În cazul în care FC Nurnberg ar fi egalat, Oltchim ar fi mers în semifinalele Ligii Campionilor. Fapt mai rar întâlnit, Lada Togliatti a primit nu mai puţin decât 14 aruncări de la 7 metri (!), fiind practic împinsă de la spate spre o victorie mai mult decât nemeritată, la fel cum a fost şi cea de la Gyor.
„M-a sunat domnul Gavrilescu şi m-a rugat să dăm totul ca s-o încurcăm pe Lada. I-am promis că vom face orice”, a declarat Herbert Muller după meciul de la Togliatti, iar apoi a explicat condiţiile speciale în care s-a disputat meciul: „Nu am dat vina în viaţa mea pe arbitraj, dar japcă precum a fost în meciul ăsta nu am mai văzut. În minutul 49 conduceam cu patru goluri diferenţă. Lada a avut nu mai puţin de 14 aruncări de la 7 metri. Jumătate din goluri le-au dat de la 7 metri”.
Cât despre lovitura de la 7 metri din final, lucrurile sunt clare în opinia lui Muller. „A fost cel mai clar 7 metri posibil. Jucătoarea mea Anja Rosler a scăpat singură pe contraatac şi a fost luată pe sus, pur şi simplu, de două adversare. Arbitrii ciprioţi au închis ochii. Mai erau 3 secunde, am fi putut egala! Cred că dacă domnul Tadici ar fi fost aici, i-ar fi strâns de gât pe arbitri. Pe bună dreptate, la ce ne-au făcut, eu i-aş împuşca”, a spus antrenorul de la FC Nurnberg, iar apoi a adăugat: „Am jucat în primul rând pentru onoarea noastră. Fetele mele au un caracter aparte. Nu a fost vorba de bani. Ce, în prima etapă, când am făcut egal cu Vâlcea, ne-a plătit cineva? Dacă am fi avut un arbitraj cât de cât normal, am fi câştigat clar. Sunt mândru de echipa mea. Păcat însă de Oltchim, e mai bună şi decât Gyor, şi decât Lada şi nu s-a calificat în semifinale”.

„Muller, un om de caracter”

Răspunsul lui Ioan Gavrilescu la eforturile depuse de FC Nurnberg în Rusia a venit prompt: „Muller mi-a dovedit încă o dată că rămâne un om de mare caracter. Un singur telefon i-am dat şi mi-a spus că va face totul ca să ne ajute. O să-i rămân dator toată viaţa mea şi o să-l respect”, a declarat Gavrilescu. „Un singur lucru îmi reproşez, trebuia să vorbesc şi cu arbitrii. Nu ştiu dacă ar fi avut efect, dar trebuia să o fac. Poate că nici eu nu am crezut că Nurnberg o poate încurca pe Lada”, a mai spus Gavrilescu.
Altfel, preşedintele Oltchim-ului a ţinut să evidenţieze şi „prima” pe care nemţoaicele au avut-o în cazul în care ar fi încurcat Lada: „Am vorbit cu Muller miercurea trecută, în jurul orei 15:00. Era de datoria mea, prin prisma postului pe care îl ocup, să-i dau un telefon înaintea partidei cu Lada. Am vorbit şi la imboldul dat de managerul Constantin Roibu, care mi-a spus că pot să-i propun un cantonament de zece zile la Căciulata. Atât şi nimic mai mult”, a spus Gavrilescu, care a sărbătorit chiar la finele săptămânii trecute împlinirea a 67 de ani de viaţă.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button