Liga V

Echipa primarului Dragu poate deveni lidera seriei

Progresul Măldăreşti – Viitorul Foleşti 6-2

În meciul desfăşurat săptămâna trecută pe teren propriu, gruparea lui Tică Nistor, Progresul Măldăreşti, a învins fără probleme – la patru goluri diferenţă – una dintre codaşele clasamentului, Viitorul Foleşti. Având un meci restant din etapa trecută, Progresul Măldăreşti are toate şansele să ocupe la finele acestei săptămâni prima poziţie în serie dacă va învinge joia aceasta pe Flacăra 2005 Horezu. În privinţa partidei de duminica trecută, Tică Nistor a declarat că scorul nu a indicat în totalitate felul cum s-a desfăşurat meciul, deoarece, la pauză, era 2-2. „Am avut un început de partidă cam greoi, iar la pauză, rezultatul indica era egal. Am încasat două goluri pe fondul unei erori în defensivă, dar în cea de-a doua repriză ne-am mobilizat mult mai bine şi am mai marcat de patru ori până la final. Golurile noastre au purtat semnătura fotbaliştilor Aniţescu, Lucian Aldea, Cârjan, Emil Gânju, Popescu şi Enescu”, a spus delegatul echipei Progresul Măldăreşti, Tică Nistor, iar apoi a adăugat:

„Suntem avantajaţi de rezultatul de egalitate dintre FC Băbeni şi Victoria Frânceşti. Vom mai avea meciuri dificile, dar sper ca după restanţa din această săptămână, atunci când vom întâlni Flacăra 2005 Horezu, să trecem pe primul loc şi să ne menţinem acolo până la final.” (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button