Auto-Moto

VOLKSWAGEN – PRIMUL ÎN EUROPA

VOLKSWAGEN –  PRIMUL ÎN EUROPA
 

Volkswagen a revenit pe prima poziţie în Europa, înregistrând cel mai mare număr de unităţi livrate în 2005. “Volkswagen este o marcă puternică. Acum culegem roadele ofensivei noastre de modele”, a explicat Dr. Wolfgang Bernhard, Preşedintele Consiliului de Administraţie al mărcii Volkswagen. “Noile noastre modelele au fost primite cu entuziasm în întreaga Europă. Aceasta ne conferă un avantaj pentru anul care urmează“, a continuat Brenhard. Numai în luna noiembrie Volkswagen a livrat 129,000 de autovehicule, ceea ce înseamnă o cotă de piaţă de 11,1%, cu 1,7 puncte procentuale mai mult faţă de cel de-al doilea clasat. Dintre toate modelele din gamă, Volkswagen Golf a înregistrat cel mai mare succes, cifra de jumate de milion de unităţi înmatriculate fiind atinsă deja în primele zece luni ale anului. “În acest an Golf a surclasat detaşat concurenţa”, a arătat Wolfgang Bernhard. Lansarea Golf Plus a contribuit semnificativ la această reuşită. “Acest succes ne-a arătat că ideile şi conceptele noastre inovatoare ne permit să ne extindem şi să creştem chiar în contextul unei pieţe foarte competitive, cum este cea a segmentului de automobile compacte”. Toate celelalte modele lansate în 2005 s-au afirmat rapid pe piaţă. Alături de Golf Plus, Volkswagen a lansat noul Passat şi Passat Variant, noul Polo, noul Beetle, şi noul Beetle Cabrio, noul Golf R32, precum şi Fox şi Jetta. Totodată, în 2005 a fost prezentat noul Eos la Salonul Internaţional de la Frankfurt şi prototipul EcorRacer la Tokyo Motor Show. În România Volkswagen Passat domină suveran de mai bine de 7 ani în clasa sa. Poziţia a fost confirmată şi în acest an, când aproape 3000 de români au ales noul model. În acelaşi timp, Touareg este lider în segementul SUV Premium, iar Golf s-a detaşat în automobilul de flotă numărul unu al mărcii. “Avem o gamă nouă de modele. Însa aceasta nu înseamnă că ne vom opri să contemplăm succesul. Avem noi surprize pregătite pentru 2006. Vom demonstra că Volkswagen produce automobile care stârnesc admiraţie şi pasiune, de care clientul poate beneficia la preţuri competitive. Ne vom păstra poziţia de lideri în România”, a declarat Matei Albulescu, brand manager Volkswagen România.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button