Liga V

La AJF s-au efectuat primele transferuri

La AJF s-au efectuat primele transferuri

 

* taxele au rămas aceleaşi şi în acest an

 

Deşi activitatea la AJF a început de vreme bună, s-a dat undă verde transferurilor abia pe 1 februarie. Cel mai grăbit club a fost FC Băbeni care s-a întărit din vreme pentru ca cei pe care i-a legitimat să se acomodeze, iar antrenorii să poată omogeniza echipa până la reluarea competiţiilor. Astfel, din returul campionatelor în care sunt angrenaţi, băbenarii se vor mai baza şi pe aportul a 4 juniori ce s-au antrenat până acum sub comanda lui Lucian Giurcă la grupa 1991 a CSŞ din Rm. Vâlcea şi anume: Cosmin Smedea, Claudiu Bărbulescu, Andrei Bărbulescu şi Adrian Ţăpîrlan. Un alt transfer înregistrat la AJF a fost al jucătorului Mihai Moldovan care a renunţat la AS Oteşani pentru a evolua din retur în Seria a III-a de la „Onoare”, la Oltul Dăeşti. Pentru cei interesaţi, oficialii AJF-ului anunţă că se mai pot face mutări până cu 24 de ore înaintea startului campionatului. Altfel, cea mai surprinzătoare vizită făcută AJF-ului săptămâna trecută a fost cea a proaspăt înfiinţatei formaţii Viitorul Călimăneşti care, prin reprezentantul ei, a achitat prima toate taxele necesare participării în campionat. Amintim acum şi sumele pe care trebuie să le plătească o echipă de fotbal pentru a fi înscrisă, programată şi a participa în campionatele organizate la nivel de judeţ: 900 de mii lei la Divizia D şi 450 de mii lei la „Onoare” reprezentând taxa de participare şi cotizaţia anuală; pentru jucători se va plăti 120 de mii viza anuală la „D” şi 90 de mii la „Onoare”, iar pentru juniori va trebui achitată suma de 50 de mii, în timp ce pentru copii se vor lua doar 30 de mii lei. Mai aveţi la dispoziţie mai puţin de o lună de zile pentru a pune la punct toate aceste aspecte. „Este un fapt remarcabil, pentru că echipa asta nu e calificată nici în Cupă mai departe, deci merită aprecieri şi este un exemplu bun de urmat pentru a se evita aglomeraţia din zilele premergătoare startului returului”, a remarcat Ion Boharu, secretarul general de la AJF.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button