Alte sporturi

Halterofilii vâlceni, în goană după medalii

• elevii lui Gheorghe Dinu participă la finala Campionatului Naţional de juniori II

După rezultatele deloc încurajatoare obţinute de elevii săi la precedenta întrecere la care-au participat (este vorba de Campionatul Naţional de seniori) – acolo unde nu au fost prezente cele două glorii ale halterelor vâlcene, Eliza Mureanu şi Anda Matei – antrenorul Gheorghe Dinu vrea să dea lovitura în această săptămână, la Galaţi. În frumosul oraş de pe malul Dunării se va desfăşura în perioada 24-29 iulie finala Campionatului Naţional de juniori II. „Nici nu mă gândesc să ne întoarcem fără vreo medalie de la Galaţi”, ne-a declarat răspicat Gheorghe Dinu. La această competiţie, profesorul Dinu îşi pune toate speranţele în sportivii Lucian Vlad (care va concura la categoria 69 de kilograme), Sorina Matei (la 44 kg.), Alexandru Şandru (la 45 kg.) şi Alexandru Tănasie (la 36 kg.).

Toţi aceştia sunt legitimaţi la CS Chimia şi au obţinut şi-n trecut performanţe notabile la diferite concursuri organizate în ţară. Mai mult decât atât, datorită talentului său, Sorina Matei, nimeni alta decât sora mai mică a consacratei Anda Matei, a fost cooptată deja în lotul naţional de perspectivă.
Pentru a pregăti cât mai bine întrecerea, sportivii de la CS Chimia s-au aflat timp de două săptămâni în cantonament chiar la Galaţi. (Nicolae CIUCESCU)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button