Diverse

„Tricolorele” au plecat în Antalya

• în perioada 16-27 iulie, naţionala de handbal feminin a ţării noastre efectuează un cantonament în Turcia

Duminică, 15 iulie, echipa naţională de handbal feminin a României s-a reunit la Rm. Vâlcea, sub comanda antrenorului Gheorghe Tadici. După numai o zi petrecută în ţară, „tricolorele” au făcut deplasarea la Antalya (Turcia), acolo unde vor efectua un stagiu de pregătire centralizată. „Tricolorele” vor rămâne în Turcia 12 zile, întoarcerea în ţară fiind programată pentru 27 iulie.
Pentru acest cantonament, Tadici şi Muşi au convocat un număr de 18 jucătoare, toate din campionatul intern. Nu mai puţin decât 13 handbaliste provin chiar de la Oltchim Rm. Vâlcea, campioana en-titre a ţării.

Este vorba de Luminiţa Dinu, Tereza Pâslaru (portari), Valentina Ardean, Ramona Maier, Adriana Nechita, Iulia Puşcaşu (extreme), Ionela Stanca, Oana Manea (pivoţi), Narcisa Lecuşanu, Adina Meiroşu, Valeria Beşe, Steluţa Luca (interi) şi Roxana Cherăscu (centru).
Din lotul cu care s-a făcut deplasarea la Antalya mai fac parte şi alte cinci handbaliste care nu provin de la Oltchim: trei de la HC Zalău (Talida Tolnai, Raluca Ivan şi Daniela Crap), una de la Cetate Deva (Carmen Cartaş) şi una de la Tomis Constanţa (Diana Druţu). Din lot lipseşte Cristina Neagu (de la Rulmentul Braşov), chemată la naţionala de tineret.

Merge şi Vădineanu

În Turcia, dar pe cheltuiala clubului Oltchim va merge şi Clara Vădineanu. O soluţie aplicată cu succes şi-n perioada de refacere de la Băile Felix, atunci când Vădineanu şi Smedescu le-au însoţit pe „tricolore”, pe cheltuiala clubului Oltchim. „Astăzi, pe cei de la federaţie nu-i interesează de ea, dar mâine o să o caute!”, a punctat Tadici.
Altfel, nici una dintre jucătoarele care evoluează peste hotare nu a fost convocată. Cristina Vărzaru este accidentată, Carmen Amariei-Lungu se află încă în căutarea unui club la care să evolueze din sezonul viitor, iar Aurelia Brădeanu şi Simona Gogârlă s-au prezentat deja la pregătirile echipei din Gyor.

Drumul spre Mondiale începe din Turcia

Stagiul din Antalya este prima acţiune pregătitoare pentru Campionatul Mondial din Franţa (care se va derula în perioada 2-16 decembrie). Echipa naţională de handbal feminin a ţării are un program bine pus la punct:
– 1-2 august, două meciuri amicale cu Norvegia, în deplasare
– 16-19 august, prezenţa la Cupa Panonia, în Ungaria, alături de ţara gazdă, Rusia şi Polonia
-16-21 octombrie, participarea la Cupa Mondială din Danemarca
– 23-25 noiembrie, prezenţa la Trofeul Carpaţi, alături de naţionalele Spaniei, Croaţia şi-a Republicii Congo, o echipă calificată de asemenea la Campionatul Mondial din Franţa
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button