Economie

Investiţii de 150 milioane euro la CET Govora

Anumite activităţi din cadrul CET Govora vor fi externalizate, a anunţat conservatorul Dumitru Buşe, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, referindu-se în special la paza unităţii şi transportul pe calea ferată. Buşe susţine că CET Govora va continua procesul de modernizare, pe etape, urmând ca până în anul 2011, în acest sens, să se investească aproximativ 150 milioane euro. O primă investiţie majoră vizează amenajarea unor depozite pentru cenuşă. Liderul conservator mai spune că dezvoltarea şi retehnologizarea CET Govora nu presupune disponibilizări de personal, ba din contră, numărul de locuri de muncă ar putea creşte substanţial în următorii ani.

Preşedintele Consiliului Judeţean nu a renunţat nici la ideea transferării Exploatării Miniere Berbeşti din subordinea CNLO în cea a CET Govora. Buşe a reamintit că pentru materializarea acestei dorinţe mai veche a sa continuă să poarte negocieri cu autorităţile de la Bucureşti şi Gorj.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button