Diverse

Universitatea Constantin Brâncovenau, preocupată de calitate

• Interviu cu Iuliana Ciochină, decanul UCB  – Râmnicu Vâlcea

Oferta pentru anul universitar 2007-2008 conţine elemente de noutate?

În afară de ce am avut anul trecut nu avem specializări noi.

Aveţi schimburi de experienţă cu alte universităţi din ţară şi străinătate? Care sunt acestea şi în ce constă colaborarea cu ele?

Avem studenţi care anul trecut, în semestrul al doilea, au plecat în Franţa în cadrul unui program de acest gen. Ei se vor întoarce în luna iulie. Iar pentru anul următor avem douăzeci de studenţi care vor pleca în majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene: Franţa, Italia, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca.

La un moment dat, se discuta că Universitatea Constantin Brâncoveanu va lansa o secţie de jurnalism. S-a întâmplat ceva în această privinţă?

La Vâlcea avem numai secţie de comunicare şi relaţii publice. Oricum aşteptăm studenţii cu plăcere aici pentru că mi se pare normal ca un jurnalist să aibă o pregătire în comunicare, mai ales că structura învăţământului superior este acum de trei ani plus doi ani specializare. Studenţii care vor termina în prima etapă comunicarea pot să meargă la jurnalism în etapa a doua. Aceasta mi s-ar părea o pregătire completă.

Câţi studenţi are Universitatea în acest moment?

La Vâlcea avem 2400 de studenţi şi în jur de 600 de persoane înscrise la masterat.

Ce investiţii aveţi în vedere în următorul an? Există planuri de extindere, de amenajare a unor laboratoare pentru studii, de realizare a unor achiziţii ş.a.?

Investiţiile cele mai mari cred că le-am făcut tot în anul 2006-2007. Am preluat etajul 2 al actualei Şcoli de cooperaţie şi l-am amenajat astfel încât studenţii să nu-şi dea seama că a fost o clădire veche. A fost amenajată la standarde la fel ca şi clădirea nouă.

Câţiva tineri din politica vâlceană au demarat procedurile legale pentru realizarea la Râmnicu Vâlcea a unui complex studenţesc sau a unui cămin pentru studenţii cu posibilităţi materiale reduse. Cum priviţi astfel de iniţiative?

Sunt binevenite aceste cămine nu numai pentru adolescenţii fără părinţi crescuţi la Centrul de Plasament, dar şi pentru aceia din mediul rural care vor să facă un liceu sau o facultate.

Ce realizări notabile a obţinut Universitatea Constantin Brâncoveanu în ultima perioadă?

În ultima perioadă, dacă aş lua-o pe domenii, avem un număr de 400 de absolvenţi care în luna august vor susţine examenul de licenţă. Ce vă mai pot spune este că avem o serie care în anul universitar trecut au fost admişi la Doctorat, la Academia de Studii Economice, ori la Universitatea din Sibiu. Dacă mă gândesc la activitatea de cercetare, Râmnicu Vâlcea a găzduit în acest an sesiunea anuală a centrelor ştiinţifice studenţeşti, unde colegii noştri din Piteşti şi Brăila s-au simţit foarte bine. Apoi la cercetare, universitatea noastră a obţinut finanţarea pentru un proiect de cercetare de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Mai avem şi alte proiecte cu mediul de afaceri. Şi dacă mă gândesc la manuale şi lucrări de specialitate, pot să spun că acoperim toate disciplinele pe care le avem în programă.

Ce vă propuneţi pentru viitor?

Pentru viitor ne propunem să menţinem standardul de calitate pe care ni l-am impus pentru că fără calitate succesul nu este deplin şi prin diversificarea specialităţilor sperăm să asigurăm un număr de absolvenţi care să-şi găsească un loc pe piaţă pe măsura valorii lor.
Diana Dirinea

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button