Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga I

Începe curăţenia în arbitrajul românesc

După toate probabilităţile în această săptămână se va declanşa „curăţenia de vară” în arbitrajul românesc. După atacul lansat de Mircea Sandu la adresa Comisiei Centrale a Arbitrilor, comisia CCA urmează să se întrunească zilele acestea, scopul principal fiind luarea unor decizii majore în cazul unor arbitrii din lotul A. Cu siguranţă, unul din capetele de „fluieraş” care va cădea este cel al lui Marian Salomir. Această „decapitare” a lui Salomir i se datorează în primul rând preşedintelui FRF, Mircea Sandu, care a spus nu o dată, că nu mai vrea să-l vadă pe centralul clujean la meciurile din Liga I. Miercurea trecută, directorul general al federaţiei, Ionuţ Lupescu, a afirmat că trebuie făcute modificări cu orice preţ indiferent de consecinţe.

Prin excluderea lui Marian Salomir care este purtător al ecusonului FIFA, România ar putea pierde un loc pe lista forului mondial. Surse din interiorul CCA au precizat ca preşedintele Gheorghe Constantin va pune în aplicare sugestiile conducerii FRF în privinţa lui Salomir. Modificări ar urma să fie operate şi în lotul A de arbitri care ar urma să fie format doar din următorii cavaleri ai fluierului: Balaj, Colţescu, Tudor, Constantin, Corpodean, Deaconu, Berbecaru, Drăgănescu, Dumitru, Haţegan, Avram, Bogaciu, Lajos, Martiş, Sandu, Serea şi Trandu. Cel mai mari şanse să-l înlocuiască în primul eşalon al arbitrilor pe Marian Salomir le are Radu Petrescu, care are doar 24 de ani. Din categoria a doua, în lotul B vor fi retrogradaţi mai mult ca sigur Heleşteanu, Bratu, Teodor Crăciunescu şi Lucian Dan.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button