Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga I

Măldărăşanu pleacă de la Rapid

Marius Măldărăşanu, mijlocaşul de 32 de ani al formaţiei de sub Podul Grant nu a vrut să se prezinte luni la reunirea lotului rapidist. În prealabil, „Măldă” a încercat să se scuze într-un fel, spunând că este accidentat, însă patronul George Copos şi directorul Constantin Zotta i-au spus că ar fi bine să vine şi să discute cu antrenorul Cristiano Bergodi. Măldărăşanu a confirmat încă o dată faptul că nu s-a răzgândit şi că vrea să plece de la Rapid. „Am mai multe variante, iar domnul Copos mi-a promis când am semnat că mă lasă să plec gratis. Nu mă lasă, nu mai vin la echipă. E o problemă pe care am discutat-o şi cu familia, soţia mă susţine. Tot ea mi-a spus că mai nervos ca în anul acesta nu am fost niciodată. Simt că e mai bine să plec. Sunt sigur că vom cădea de acord.

Nici domnul Copos nu vrea să plătească degeaba un jucător, iar din decembrie pot semna cu altă echipă dacă nu îmi comunică scris că îmi prelungesc automat contractul pe încă un an, din 2008, pe aceiaşi bani", a completat mijlocaşul. Se pare că Marius Măldărăşanu s-ar fi înţeles cu patronul lui Poli Timişoara, Marian Iancu, pentru un contract cu o durată de doi ani, cu drept de prelungire încă unul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button