Jurnalul lui Nicu’
Jurnalul lui Nicu’
Carlacatiţa care vrea să-nghită presa
Anul 2005 a fost unul de răscruce chiar şi în „relaţia” dintre o parte a presei şi structurile astea politice care mimează politica şi pe la Vâlcea. Nu cred că mai există partide de buzunar, ori mega – partide, fără te miri ce fiţuică aciuată prin bătătură. Ziarul şi partidul, sau chiar partidul şi 2-6 ziare, cum numai PSD se poate lăuda. Cam aşa stă treaba pe meleagurile noastre cu mass-media locală începând din anul 2005, iar mirosul jurnalismului de cumetrie atrage noi trepăduşi dornici să-şi etaleze „calităţile” în ale presei, chestie care, sincer vorbind, se face prea de căcat de la o vreme şi adesea cu prea mult subiectivism. Cu toate că presa nu prea mai oferă nimic în ultimul timp, numai în 2005, afaceriştii puşcăriabili ai Vâlcii şi politicienii de maidan au lansat pe piaţă cel puţin 5 noi ziare, unul mai de rahat decât altul. Până şi balena de Dolj s-a încumetat să-şi bage la vânzare garsoniera din Rovine pentru a-şi scoate de trei ori pârleala cu o fiţuică la Vâlcea. O fomistă – fostă ziarizdă angajată până nu demult cu ziua pe câte-un sandviş, articolul şi suta de mii, pesediştii îi dădeau două, una pentru ea şi pentru burtihanu-i nesătul – s-a întors după un prim eşec pentru a face din nou, chipurile, presă. Aşa a ajuns, din nefericire, presa noastră cea de toate zilele. Vinzi ceva, sau te împrumuţi pentru început de vreo 10 milioane de lei, 6 pentru firmă, două pentru tipografie şi două milioane …, două pentru haleală şi gazdă, că vii tocmai din inima Craiovei şi ţi-e foame. Apoi aştepţi, iar în timp ce aştepţi te-apuci şi mănânci rahat cu gura plină despre ziarele deja existente, vinzi informaţii eronate despre oamenii lor politicienilor criticaţi de acestea, te dai victimă, ciuguli câte ceva, în speranţa că, până la urmă, va veni şi lozul cel mare. Dar sperăm că şi agenţii ăştia economici vâlceni s-au mai deşteptat şi nu-şi vor mai lua ţeapă şi în 2006 cu hahalera, ori cu alţii asemenea. O publicaţie cu absolvenţi de liceu la seral, fără cărţi de muncă, fără o minimă pregătire în domeniu şi condei, are o viaţă la fel de scurtă ca şi tirajul în 100 de bucăţi cu care încearcă să se scoată, tot pe cârca altora, care de bine de rău fac ca, dintr-o conferinţă de presă, să iasă ştiri şi informaţii ce hrănesc întreaga medie locală. Există un pericol, pe care agenţii economici n-ar face rău să-l bage la cap, şi anume acela că se pot trezi în situaţia de a se lăsa vrăjiţi de fusta unei jurnaliste şi să finanţeze ceva fără viitor, care se stinge o dată cu primirea lozului cel mare. S-a mai întâmplat şi se va mai întâmpla. În cel mai fericit caz pentru aceştia, până după viitoarele alegeri…
