Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Administratie

Şefa de la Integrare, urecheată de faţă cu şefu’

Cititorii noştri ne sunt martori că am avut din nou dreptate în ceea ce o priveşte pe şefa Direcţiei de Integrare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean, Carmen Alexandrescu. Aceasta a fost urecheată de faţă cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea de către Eugen Stăvărache, reprezentant al Direcţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia. Acesta din urmă i-a reproşat doamnei Alexandrescu faptul că timp de doi ani de zile a cam frecat menta în ceea ce priveşte implementarea proiectelor europene de mediu în judeţul Vâlcea. Mare ruşinică, doamna Alexandrescu!

Atunci când presa scrie că Direcţia de Integrare Europeană are mulţi angajaţi şi randament minim, vă supăraţi şi fugiţi repede la ziarele concurente pentru a vă plânge de acuzaţiile neîntemeiate care vi se aduc. Acum ce mai spuneţi? Că cei de la Craiova sunt răuvoitori, nu-i aşa? Una peste alta, ne-a uns pe suflet intervenţia domnului Stăvărache. Invitat să participe la o plictisitoare dare de seamă cu privire la stadiul proiectelor de mediu (gropi ecologice şi alte asemenea lucruri legate de deşeurile menajere), care a avut loc la Consiliul Judeţean, în prezenţa şefului acestei instituţii, conservatorul Dumitru Buşe precum şi a tuturor factorilor de decizie din domeniu, Stăvărache a spus-o pe bune: „De ce aţi stat doi ani de zile până acum la nivelul proiectelor tehnice? M-am gândit că sunteţi mai bătăioşi, că veţi face mai multe cereri la Ministerul Integrării”, s-a adresat acesta direct celor responsabili cu proiectele europene în judeţul nostru. În replică, doamna Carmen Alexandrescu a dat vina pe instituţiile centrale ale statului. Tipic.
Dar să vorbim puţin şi despre lucruri serioase. În acest moment, la nivelul judeţului Vâlcea au fost depuse 5 proiecte privind gestionarea deşeurilor menajere, respectiv construirea unor depozite ecologice, urmând astfel a se rezolva problemele specifice a unui număr de 40 de localităţi, curpinzând circa 150.000 vâlceni. Cele 5 proiecte au fost aprobate iar Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia a alocat acestora suma de 3,35 milioane euro. „Avem garanţia că la finele anului 2009, problema deşeurilor în judeţul Vâlcea va fi încheiată”, este de părere şeful CJ Vâlcea, Dumitru Buşe. Cele 5 proiecte finanţate vizează municipiul Drăgăşani, oraşele Bălceşti şi Brezoi precum şi comunele Fârtăţeşti şi Galicea. Vor fi realizate o staţie de pretratare, respectiv 4 sisteme zonale de colectare selectivă şi depozitare temporară a deşeurilor. Consiliul Judeţean Vâlcea are calitatea de partener în cadrul ultimilor 4 proiecte, care vor construi sistemele zonale de colectare şi depozitare temporară a deşeurilor prin realizarea achiziţiilor de echipamente, mijloace de transport şi recipienţi de colectare selectivă, instruirea personalului, promovarea proiectului şi reorganizarea instituţională a structurii de colectare a deşeurilor. La începutul lunii martie 2007 a fost încheiat un act adiţional la toate contractele de grant prin care s-au prelungit perioadele de implementare de la 12 la 24 de luni. Ministerul Finanţelor Publice a virat în conturile celor 4 proiecte aproximativ 80% din valoarea finanţării nerambursabile şi urmează ca beneficiarii să utilizeze aceşti bani conform procedurilor   O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button