Diverse

„Oltchim merită să joace în Liga Campionilor”

Steluţa Luca a fost una dintre cele mai solicitate handbaliste de la Oltchim la interviurile acordate la sfârşitul meciului. La fel ca şi pe teren, unde-a contribuit decisiv la succesul concludent al Oltchim-ului, vâlceanca a arătat aceeaşi vervă în declaraţii: „Era păcat pentru public să nu câştigăm la o diferenţă aşa mare. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ chiar şi aşa, pentru că la Budapesta ne aşteaptă un meci foarte greu. Unguroaicele o să joace altceva pe teren propriu. În prima repriză au încercat să ne opună rezistenţă, dar totuşi cred că pregătirea lor fizică e mai slabă decât a noastră.

La antrenamente, nu facem nimic deosebit faţă de alte echipe, însă antrenorul Gheorghe Tadici a ştiut să ne recupereze după meciurile pe care le-am avut şi am jucat destule în acest sezon. A ştiut însă când să ne dea odihnească pentru a fi mereu în formă maximă. Cu Ferencvaros, în primul rând, am stat foarte bine în ceea ce priveşte portarii, dar ne-a mers şi contraatacul, lucruri care-au dus până la urmă la această diferenţă. Am arătat încă o dată că putem juca în Liga Campionilor. Poate o să ne mai trebuiască 1-2 jucătoare, dar eu cred că Oltchim-ul, prin jocurile pe care le-a făcut în ultima perioadă merită să fie acolo”.
Altfel, Steluţa Luca, prima jucătoare care-a răspuns afirmativ ofertei clubului Oltchim de a se întoarce acasă, în primăvara anului trecut, a mai spus că-şi doreşte ca al doilea meci al finalei să se joace în Sala „Traian”, cu trofeul pe masă. „Mi-aş dori să întâlnim Ribarroja pentru că handbalul din Spania e mai asemănător cu al nostru. Norvegiencele au un cu totul alt stil de joc, cel nordic. Înainte de toate însă, sper să jucăm prima manşă a finalei în deplasare, iar returul acasă”. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button