Economie

Oltchim doreşte înfiinţarea unei facultăţi de chimie în Râmnic

Directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, susţinut de prefectul de Vâlcea, a insistat pe lângă conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru înfiinţarea în Râmnic, cel târziu în anul 2008, a unei secţii de chimie a facultăţii de profil din cadrul Universităţii Bucureşti. Ideea s-a născut anul trecut, la Călimăneşti, cu ocazia desfăşurării celei de-a XXIX-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Chimie, şi vizează perspectivele dezvoltării în anii următori a platformei industriale din sudul municipiului, prin aceasta înţelegându-se şi viitorul economic al întregului judeţ. Nu doar Oltchim ar putea profita de existenţa unei astfel de facultăţi la Râmnicu Vâlcea, ci şi CET Govora, USG şi Criogenia.

Cum directorul general Roibu sau prefectul Handolescu nu puteau cere direct AVAS-ului, acţionarul majoritar în Oltchim, să aibă în vedere pentru cea mai importantă societate vâlceană capitolul „cercetare”, cei doi încearcă să exploateze orice posibilitate de iniţiere a unui mediu propice creării specialiştilor în chimie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button