Liga I

Oltenii cer excluderea lui Sandu din arbitraj

Oltenii cer excluderea lui Sandu din arbitraj

La finalul partidei cu UTA, vicepreşedintele „Ştiinţei”, Silvian Cristescu, a afirmat că va cere excluderea din arbitraj a lui Viorel Sandu. „Am crezut după meciul cu Poli Iaşi că a fost o greşeală din partea lui sau că a prins o zi mai proastă, însă s-a văzut că a făcut-o intenţionat. N-are nicio treabă cu arbitrajul. Din cauza lui am pierdut cinci puncte, două cu Iaşi şi trei cu UTA. După meciul cu Iaşi am fost suspendaţi, amendaţi, am fost nevoiţi să jucăm două meciuri la Caracal, unde ne-au costat foarte mulţi bani. La Arad, au fost cel puţin 30 de faze în care a greşit împotriva noastră, între care două penalty-uri şi un cartoraş roşu la Balint de la UTA. Sperăm să se ia măsuri cu acest arbitru şi cu toţi cei care greşesc şi îşi bat joc de banii investiţi de conducători dar şi de munca unor copii, cărora le taie aripile", a spus Cristescu.  Arbitrul Viorel Sandu a fost criticat şi de patronul Universităţii, Adrian Mititelu, care a spus despre „fluieraş” că, „a dovedit încă o dată că ar trebui să se lase de fotbal". Mititelu i-a reproşat lui Sandu neacordarea unui penalti şi faptul că a tolerat tragerile de timp ale arădenilor. Mititelul a mai avut un conflict cu Viorel Sandu, în luna septembrie, după meciul cu Poli Iaşi, scor 3-3, atunci când a intrat în vestiarul arbitrilor şi l-a agresat pe central, aruncând cu o geantă după acesta, după care l-a lovit cu piciorul şi pe asistentul Eduard Ungureanu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button