Editorial

Nevoia de stabilitate

Nevoia de stabilitate

Se ascut „armele”, se fac presupuneri şi se fac speculaţii. S-a intrat de fapt  intrat pe ultima sută de metri în ceea ce se vrea a fi o campanie electorală care vizează funcţia de şef al forului fotbalistic vâlcean. Personal scuip în sân şi pun acatiste pentru faptul că am scăpat de ceea ce mi se părea şi, chiar a fost, cea mai mare păcăleală a fotbalului judeţean. Jucători care să vină la stadion cu buletinele, oficiali ce trebuiau să se transforme în poliţişti care să le verifice acestora actele de identitate, dar, ceea ce s-a dovedit cea mai mare „bombă”, o casă. Mă rog, se zicea sau se dorea a fotbalului, dar nici măcar fundaţia acesteia nu ştiu dacă s-a preconizat măcar a fi turnată. Iată cu câte „gogoşi” s-a câştigat data trecută alegerile. De fapt, sincer să fim până la capăt, atunci a câştigat politicul. E clar şi nu mai impune nici un echivoc.
Acum ar putea fi altceva. La fel de clar e că toate aceste scandaluri din fotbalul vâlcean au o explicaţie. Instabilitatea de la nivelul conducerii forului fotbalistic. Această stare de incertitudine a generat şi haosul care s-a creat în acest moment în fotbalul local. Am stat de vorbă, recent, cu un băiat pe care îl admir pentru ceea ce vrea să facă în oraşul unde locuieşte. Era supărat şi convins că AJF-ul i-a trimis un arbitru „cu temă”: să-l „desfiinţeze”. L-am întrebat de ce toate astea. Şi am înţeles. Băiatul a intrat în dizgraţia actualei conduceri a AJF-ului pentru simplul fapt că a îndrăznit să spună că nu va susţine o anumită persoană din structurile forului fotbalistic judeţean la alegerile din 2 decembrie. Şi atunci mergându-se pe premisa că dacă nu eşti cu noi eşti împotriva noastră, se încearcă ”demolarea” celor care au puterea să spună că  vor susţine pe altcineva.
Nu am fost şi nu sunt pentru violenţa în fotbal. Am înţeles că băieţii care se vroiau a fi, zică-se, susţinători ai echipei din Bărbăteşti la un meci pe care l-au jucat la Romani erau supăraţi apoi pe mine. De ce? Pentru că scrisesem adevărul. Adică, e clar că arbitrajul atunci a fost unul corect. Dar la fel de clar e faptul că cei din Bărbăteşti au ajuns la meci „blindaţi” cu băutură. Pe care au mascat-o o perioadă, dar au scos-o apoi la iveală. Mă aşteptam la o reacţie din partea conducerii AJF-ului după ceea ce am scris acolo. Mai ales că la final unul dintre jucătorii oaspeţilor a avut o atitudine total nesportivă la adresa arbitrilor. Păi dacă şi când noi, presa, nu scriem ceea ce se întâmplă iar domnii oficiali de la AJF iau măsuri, atunci începi să-şi explici de ce se perpetuează starea asta de violenţă din fotbalul autohton.

Că un primar de comună care are puterea de a finanţa două echipe strigă că e furat de un băiat ţinut în braţe de oamenii din AJF pentru simplul fapt că are „spatele” tare, că alt băiat e alergat prin porumbi în altă parte, că aceeaşi doi arbitri au probleme la următoarele două jocuri, că sunt meciuri care se întrerup, că unui coleg al nostru, Lucia Floarea, i se sparg dinţii din gură, astea sunt realităţi care nu ştiu dacă au avut reacţii din partea celor în drept. Singurul care se ai bate acolo să facă ceva ordine e „Cola”. Dar parcă e o furtună într-un pahar cu apă. De aia trebuie puse urgent lucrurile la punct. Iar Adunarea Generală de pe 2 decembrie poate face acest lucru.   

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button