Alte sporturi

SC Nord a câstigat „Cupa Adolescentul”

O altă competiţie organizată de forul condus de Costică Vlaşcu,

SC Nord a câştigat  „Cupa Adolescentul”

* urmează „Cupa Republicii” la volei şi baschet

Timp de o săptămână, în Sala Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea s-au desfăşurat partidele de futsal contând pentru „Cupa Adolescentului”. Organizatorii, Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru Toţi” şi Direcţia judeţeană de Sport, au înscris în concurs opt echipe care au fost împărţite în două grupe. În grupa A au jucat Dacora, TelNet, Simpatico şi Nordexim, iar în grupa B au jucat echipele Hidro Călimăneşti, SC Nord, Boromir Ind şi Auto Europa. După meciurile din grupe patru formaţii, ocupantele primelor două locuri din grupe s-au calificat în semifinale. Acestea se vor juca azi tot în Polivalentă după programul: TelNet – SC Nord şi Hidro Călimăneşti – Dacora. A urmat prima semifinală, SC Nord trecând de Tel Net cu scorul de 5-2. în cea de-a doua semifinală Hidro Călimăneşti a învins Dacora cu 8-6. Finala mică a fosta adjudecată de Dacora, învingătoare cu scorul de 8-5 în disputa cu Tel Net, finala competiţiei fiind câştigată de SC Nord, grupare ce a învins cu 3-2 pe Hidro Călimăneşti. Clasament final: 1. SC Nord (echipă ce a primit la final şi medalii din partea organizatorilor), 2. Hidro Călimăneşti, 3. Dacora, 4. Tel Net. Toate cele patru echipe au primit cupe, diplome şi echipament sportiv, forul condus de Constantin Vlaşcu oferind şi câteva premii individuale. Astfel, premiile fairplay au fost acordate jucătorilor Mihai Ionuţ (Hidro Craiova), Claudiu Ghiocel (SC Nord) şi Paul Stroe (TelNet). La echipe acelaşi premiu a fost oferit celor de la Simpatico pentru faptul că au participat pentru prima dată la o astfel de competiţie Premiul pentru cel mai frumos gol i-a revenit lui Daniel Ionescu (Dacora) iar ce mai tehnic jucător a fost desemnat Marius Tănăsie, de la Dacora. Imediat după terminarea acestei întreceri va începe alta, tot în organizarea Asociaţiei Judeţene „Sportul pentru Toţi”. E vorba de „Cupa Republicii” la baschet şi volei. Meciurile de volei se vor desfăşura la sala de sport a Şcolii Generale nr. 2 (director sportiv prof. Silviu Grecu), iar partidele de baschet se vor juca în sălile de sport de la Liceul „Alexandru Lahovari” şi „Matei Basarab”, aici urmând a participa şi echipele micuţilor baschetbalişti şi baschetbaliste de la clubul privat condus de profesoara Coca Niţulescu Bârzan, BC Niţulescu.

Ionel GEREA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button