Social

Sindicatele îngheata momentan grevele

Sindicatele îngheaţă momentan grevele

 

Alianţa Federativă a Sindicatelor Funcţionarilor Publici SED LEX şi reprezentanţii Executivului au discutat Proiectul de lege privind salarizarea funcţionarilor publici. În urma întâlnirii, reprezentanţii funcţionarilor publici şi reprezentanţii Guvernului au semnat un protocol care cuprinde programul de negocieri prin care Alianţa SED LEX se angajează ca, pe parcursul negocierilor, să suspende declanşarea grevei generale. Următoarea rundă de negocieri va avea loc în 23 noiembrie a.c. Ilie Rostogol, preşedintele SED LEX Vâlcea informează că, până atunci, Alianţa SED LEX a cerut Guvernului să armonizeze prevederile Legii privind statutul funcţionarilor publici în ceea ce priveşte avansarea pe propriul post, cu dispoziţiile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici, reglementarea situaţiei referitoare la treptele de salarizare şi tranşele de vechime necesare pentru acordarea acestora. Alianţa SED LEX a insistat ca, prin Hotărâre a Guvernului, anual, să poată fi modificat cuantumul punctului de bază la salarizare, nu şi punctele stabilite pentru salariile de bază şi suplimentele posturilor. De asemenea, reprezentanţii Alianţei SED LEX vor solicita Executivului să elaboreze un proiect de act normativ prin care toate veniturile de natură salarială ale persoanelor plătite din bugetul statului să fie făcute publice pe Internet.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button