Liga V

Liderul, stopat

Vilarossa Laloşu – CSM Drăgăşani 0-0

Liderul, stopat

Terenul din Laloşu şi abnegaţia jucătorilor localnici au făcut ca CSM-ul să piardă primele puncte din actuala stagiune, coroborate şi cu absenţa „capriciosului” golgheter, nu numai al echipei ci al întregului campionat – Nicuşor Sticlaru(autor a 15 goluri) suspendat pentru această etapă, cu un arbitraj opus celui dintre Alma Lex şi Petrolul II(cartonaşe galbene uşor acordate ambelor echipe, aprecierea eronată a henţurilor, slaba personalitate a centralului) avem imaginea per ansamblu a acestui joc.

Vilarossa şi-a depăşit condiţia având în portarul Bujor, Val. Trăistaru, Ion Marin şi atacantul Smarandache jucători care s-au agăţat de orice minge, împiedicând formaţia oaspete să-şi facă jocul. Un joc de pase care datorită suprafeţei a fost schimbat de antrenorii echipei într-un joc cu mingi lungi spre vârfurile Bălan, Pîrvoiu şi Barbu, dar forma bună a portarului gazdă, neşansa şi precipitarea în faţa porţii a făcut ca rezultatul să fie unul imaculat.

Intrarea lui Răzvan Pavelescu din minutul 46 a mai ordonat puţin mijlocul terenului dar mingea nu a vrut să poposească în poarta gazdelor la faze frumos create de Barbu, Pîrvoiu, Ziber, Olteanu. De cealaltă parte cei din Laloşu nu s-au cantonat în faţa porţii şi ori de câte ori ai avut ocazia au atacat punând destule probleme apărării CSM- ului prin Ion Marin şi Smarandache dar Vlada şi întreaga apărare oaspete, în frunte cu Mitală au avut soluţii de rezolvare.

Au evoluat formaţiile:

Vilarossa Laloşu: M. Bujor – I. Bujor, A. Trăistaru, Val. Trăistaru, Ion Nicolae, Ghiţă, St. Smarandache, Smarandache, Dincă, Talianu. A mai jucat : Pîrlac.

CSM Drăgăşani: Vlada – Mitală, Ciocea, Traşcă, Stăvaru, Ziber, Dandea, Olteanu, Bălan, Barbu, Barbu, Pîrvoiu.

Au arbitrat: Adrian Lazăr, la centru, ajutat la cele două linii de Ramona Bălteanu şi Bogdan Mrejeru (toţi din Rm. Vâlcea).

Observator AJF: Alexandru Crînguşi(Rm. Vâlcea)

Sandu Şocu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button