Liga I

România, cu trei echipe în Liga Campionilor?

România, cu trei echipe în Liga Campionilor?

Odată cu accederea în grupele Cupei UEFA cu două formaţii româneşti şi una în Liga Campionilor,  România ocupă prima poziţie în clasamentul coeficienţilor UEFA, cu o medie de 7,666 puncte, fiind urmată de Anglia cu 5,375 puncte şi Bulgaria cu 5,125 puncte. Trebuie remarcat faptul că numai România şi Spania continuă lupta în Europa cu toate echipe înscrise la startul celor două competiţii continentale, Liga Campionilor şi Cupa UEFA. Bulgaria, care ocupă cea de-a treia poziţie a ierarhiei, nu mai are decât o singură echipă, Levski Sofia, celelalte trei reprezentante ale sale fiind deja eliminate.

Steaua ocupă poziţia a 9-a în ierarhia cluburilor europene cu un coeficient de 7,5300, în timp ce Dinamo şi Rapid ocupă la egalitate poziţia a 15-a având coeficientul de 6,5300, fiind cele mai bine plasate participante din Cupa UEFA.

După ani în care fotbalul  românesc a fost măcinat de scandaluri, de arbitraje dubioase şi de reciprocităţi, în sfârşit suntem în măsură să ridicăm capul în lume. Acum două sezoane Steaua elimina Valencia. Anul trecut a ajuns până în semifinale fiind învinsă nemeritat de Middelsbrough. Acum este în Liga Campionilor. Dinamo şi Rapid în grupele Cupei UEFA. Al doilea an consecutiv. Faptul că fotbalul românesc creşte pe zi ce trece şi încet, încet numele echipelor româneşti  îşi fac loc alături de cele mai bogate cluburi pe tablourile principale ale competiţiilor de top, nu poate decât să ne bucure. Panta ascendentă a fost făcuta de patronul Stelei, Gigi Becali, care, după meciul cu Valencia a anunţat că nu mai vinde nici un jucător. Acesta a fost modul în care valorile noastre au rămas în ţară, iar acum echipele din Liga I jubilează în Europa. Şi situaţia materială este una mai bună în momentul de faţă decât ceea ce era în urmă cu câteva sezoane. Conducătorii de cluburi încep să refuze ofertele echipelor din străinătate şi  îşi păstrează jucătorii, oferindu-le salarii consistente, ţinând cont de campionatul românesc. Dacă în continuare vom creşte talente şi nu le vom lăsa să plece,  în curând, numele cluburilor de fotbal din România se vor afla pentru mult timp de acum încolo angrenate, atât în Liga Campionilor cât şi în Cupa UEFA. Nu degeaba din 2008- 2009 este posibil să avem trei echipe în Liga Campionilor, dintre care două direct în grupe.

Radu Voicescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button