Liga Nationala

Berbecaru nu se teme de arbitrii

Berbecaru nu se teme de arbitrii

 

Aşa cum se cunoaşte, în sezonul trecut, Oltchim-ul a avut parte de numeroase arbitraje ostile, care au împiedicat echipa pregătită atunci de Cornel Bădulescu să-şi apropie victoria în câteva meciuri importante. Fără îndoială că finala Cupa României a lăsat un gust amar suporterilor şi oficialilor vâlceni, „fluieraşii” fiind având în dese rânduri o prestaţie de-a dreptul penibilă. În acest campionat, trupa de aur ce s-a încropit la Vâlcea nu mai poate fi stopată nici măcar de cavalerii fluierului. Cu acest lucru a fost de acord şi vicepreşedintele clubului Oltchim, Petre Berbecaru: „Profesorul Gheorghe Tadici a pregătit echipa în aşa fel încât să poată juca şi contra arbitrilor. În mod normal, eu zic că şi cu un arbitraj puţin ostil, nu din acelea răutăcioase, rău intenţionate, echipa ar trebui să câştige toate jocurile!”.

 

Publicul vâlcean va susţine echipa naţională

 

Recenta decizie a FR Handbal de a aduce turneul de calificare pentru Campionatul Mondial la Rm. Vâlcea a bucurat deopotrivă iubitorii acestui sport din oraşul nostru. În acest sens, oficialii clubului Oltchim, cred că astfel s-a intrat în normalitate, atâta timp cât nucleul echipei naţionale se află la Vâlcea. „Din punctul nostru de vedere bineînţeles că este convenabil ca turneul acesta de calificare să se joace la Vâlcea, pentru că o mare parte din jucătoarele Oltchim-ului sunt şi componente ale echipei naţională, şi e normal că publicul ar avea o altfel de exprimare şi-n ceea ce priveşte jocul României. Atunci când sentimentul se dublează şi mai apare şi patriotismul local normal că publicul va susţine altfel echipa naţională decât un alt public dintr-un oraş unde nu sunt fete selecţionate la naţională. Este clară treaba că nucleul de bază, 70-80 la sută, va fi de la Oltchim. Şi e mai bine aşa, pentru că este vorba de o pregătire unitară şi permanentă a lor, se încheagă nişte relaţii de joc care altfel ar fi mai dificil de stabilit numai în cantonamentele scurte ale echipei naţionale. De aceea, personal, cred că echipa naţională va avea un plus în exprimare în jocurile următoare”, declară vicepreşedintele clubului Oltchim, Petre Berbecaru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button