Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Tadici si vedetele, în sfârsit acasa!

În perioada 3-5 septembrie, în Sala Traian, regal handbalistic precedat de prezentarea lotului echipei Oltchim

 

Tadici şi vedetele, în sfârşit acasă!

 

Timp de trei zile, mai precis în perioada 3-5 septembrie, Sala „Traian” din Rm. Vâlcea va găzdui meciurile din cadrul Memorialului „Constantin Stănculescu” la handbal feminin. Competiţia, aflată la cea de-a II-a ediţie, este organizată de Oltchim în memoria unui fost preşedinte al secţiei de handbal a clubului şi va aduna la start şase echipe, care vor fi împărţite în două grupe de câte trei. Au fost invitate să participe la acest turneu amical două grupări din Liga Naţională, HC Zalău şi Tomis Constanţa, dar şi două formaţii de peste hotare. Ne referim la Buducnost Podgorica (deţinătoarea Cupei Cupelor) şi Radnicki Niş (care-a bifat şi prima ediţie de anul trecut).

Oltchim, cu două echipe

După ce echipa Akva Volgograd (Rusia) – care şi-a schimbat conducerea şi se numeşte acum Dinamo – a declinat participarea la acest memorial, oficialii echipei vâlcene s-au văzut nevoiţi să înscrie în competiţie şi o a doua echipă a clubului. Nimic mai perfect pentru antrenorul Gheorghe Tadici, care chiar îşi dorea mai demult să alinieze în paralel la acest turneu de la Vâlcea două formaţii. Pentru a vedea mai exact potenţialul jucătoarelor pe care le are la dispoziţie, în diferite formule de joc, mai ales că la finele memorialului va fi nevoit să renunţe la unele dintre elevele sale. Organizatorii întrecerii au împărţit cele şase echipe participante astfel: dintr-o grupă fac parte Tomis Constanţa, Radnicki Niş şi Oltchim A, iar din cealaltă HC Zalău, Buducnost Podgorica şi Oltchim B. Conform regulamentului de desfăşurare a memorialului, în grupe se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, iar apoi vor avea loc meciurile de clasament. „La acest memorial ne dorim o creştere cu cel puţin 10 la sută a potenţialului de joc, din toate punctele de vedere. Aşteptăm cu mare interes turneul din Sala Traian, pentru a pune la punct ultimele detalii. La Zaporozhye s-a muncit foarte mult, iar fetele s-au implicat cvasi-total în pregătire. Echipa a crescut de la meci la meci, fizic, tehnic, angajament în joc. S-a conturat deja un grup de jucătoare pe care putem conta”, declară tehnicianul Gheorghe Tadici înaintea primelor apariţii în faţa publicului vâlcean ca antrenor al echipei Oltchim.

Duminică are loc prezentarea lotului

* prezentatorul galei va fi cunoscutul om de radio Octavian Vintilă

Cel mai aşteptat eveniment al acestui memorial va avea loc duminică, 3 septembrie, de la ora 16.30. Aşa cum au promis oficialii vâlceni, urmând exemplul marilor cluburi europene, şi CS Oltchim va organiza o prezentare profesionistă a lotului. Suporterii vor cunoaşte astfel pe îndelete atât pe jucătoarele din vechea gardă, cât şi noile achiziţii. Oficialii clubului vâlcean au reuşit să-l aducă la Vâlcea, pentru a prezenta această gală pe cunoscutul om de radio Octavian Vintilă. Pentru o bună popularizare a handbalului, conducerea clubului a hotărât ca intrarea la toate meciurile din cadrul turneului găzduit de Sala „Traian” să fie gratuită. Nici nu se putea altfel, pentru că Memorialul „Constantin Stănculescu” va fi primul prilej pentru suporterii echipei de a vedea la lucru echipa de vis a Oltchim-ului. „Vrem să simţim pulsul publicului, să-i avem aproape de echipă, alături de jucătoare!”, a justificat vicepreşedintele Petre Berbecaru decizia de a permite accesul liber în Sala „Traian”.

Memorialul „Constantin Stănculescu”, Ediţia a II-a

Program de desfăşurare

* Duminică, 3 septembrie:
– 16.30: prezentarea oficială a lotului echipei Oltchim Rm. Vâlcea
– 18.00: HC Zalău – Buducnost Podgorica
– 19.30: Oltchim A – Radnicki Niş
* Luni, 4 septembrie:
– 9.30: Oltchim B – HC Zalău
– 11.15: Tomis Constanţa – Radnicki Niş
– 17.15: Buducnost Podogorica – Oltchim B
– 19.00: Tomis Constanţa – Oltchim A
* Marţi, 5 septembrie:
– 9.00: meciul pentru locurile 5-6
– 11.00: meciul pentru locurile 3-4
– 13.00: meciul pentru locurile 1-2
– 15.00: festivitatea de premiere

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button