Politica

Dati doi lei pentru sau pe Matei!

Un crai de curte nouă

Daţi doi lei pentru sau pe Matei!

Contestat de adversarii politici şi chiar de către colegii de partid, „Jiji” Matei continuă să creadă cu îndârjire în şansele sale în cursa pentru Primăria Râmnicului. Deşi nu s-a realizat nici un sondaj oficial prin care să i se măsoare şansele, preşedintele PSD, Ion Cîlea, nu se sfieşte să afirme că nimeni şi nimic nu mai poate schimba votul dat de Biroul Executiv în privinţa lui Matei. Nici măcar arestarea lui Gutău nu ridică prea mult încrederea de care se bucură patronul Edion în rândul electoratului. De fapt, ce să mai vorbim de încredere în condiţiile în care râmnicenii nici nu prea au habar că printre ei sălăşluieşte un ins pe care-l cheamă Gigi Matei şi care vrea cu tot dinadinsul să fie primar al Râmnicului. Întrebat de unul dintre colegii de breaslă care ar fi principalele motive pentru care râmnicenii ar trebui să-l voteze, Matei a reuşit definitiv să ne stârnească zâmbete. Astfel, omul se caracterizează (fără lipsă de modestie) un experimentat al administraţiei publice, sanchi!, dar şi al activităţii manageriale, un tip destul de bogat care nu vine la primărie ca să bage mâna până la cot în ce a mai rămas de furat, un familist mândru de împlinit ce e şi nu în ultimul rând, un ins cu foarte mulţi prieteni. Atât de mulţi, încât unii nu mai prididesc să-l mintă că are şanse să se instaleze primar. De altfel, noi îi urăm succes şi îi spunem să creadă în continuare că dacă trei îţi spun că eşti beat şi ar trebui să te culci, nu e neapărat un truism. 
Mateiu Caragiale

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button