Administratie

25 milioane RON pentru bugetul general consolidat

Până la 30 iunie a.c., Finanţele Publice vâlcene au stabilit suplimentar

25 milioane RON pentru bugetul general consolidat

În scopul depistării fenomenelor de evaziune fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a acţionat pentru îndeplinirea în bune condiţii şi la timp a sarcinilor care decurg din obiectivele strategice stabilite de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, urmărind: creşterea gradului de conformare voluntară a operatorilor economici; realizarea veniturilor bugetului general consolidat şi reducerea arieratelor; reducerea şi sancţionarea comportamentului evazionist; întărirea disciplinei financiar-fiscale şi contabile.
În acest an, până la 30 iunie, inspecţiile fiscale au avut ca obiective principale verificarea: modului în care sunt aplicate reglementările legale privind calcularea, evidenţierea în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat; realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.
Veniturile suplimentare stabilite de Finanţele Publice vâlcene pentru bugetul general consolidat, la 30 iunie, erau de 25 milioane RON. Suma este formată din: 4,6 mil. RON – diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele evidenţiate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 1,5 mil. RON – dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente debitelor stabilite suplimentar; 0,7 mil. RON provenind din 411 de amenzi contravenţionale şi 18,2 mil. RON din confiscări.
În acesta an, au fost înaintate instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor 11 cazuri, pentru prejudicii create bugetului general consolidat în sumă totală de 0,5 mil. RON.
 
În atenţia persoanelor juridice!
depunerea Raportărilor contabile la 30 iunie 2006
Operatorii economici, indiferent de forma de organizare, tipul de proprietate şi de reglementările contabile aplicate, inclusiv persoanele juridice aflate în curs de lichidare, până la terminarea lichidării, au obligaţia să întocmească şi să depună raportări contabile la 30 iunie 2006 la Finanţelor Publice.
Raportările contabile vor fi depuse, direct, la registratura administraţiilor finanţelor publice aparţinătoare sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 627/1995.                                                                           
                        Raportările contabile la 30 iunie 2006 vor fi întocmite în lei noi şi vor fi depuse până la 15 august 2006 de către persoanele juridice care aplică Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1752/2005, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2005.
                        Persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2006, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare vor depune declaraţie.
                        Persoanele juridice pot obţine de la sediul unităţilor fiscale teritoriale ale DGFP Vâlcea sau de site-ul Ministerului Finanţelor Publice, www.mfinante.ro, normele metodologice, formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă.
Completarea raportărilor contabile la 30 iunie 2006 de către operatorii economici se efectuează folosind planul de conturi prevăzut la capitolul IV din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1752/2005.
 Discheta şi raportările contabile la 30 iunie 2006 listate, semnate şi ştampilate, împreună cu o copie de pe codul unic de înregistrare, raportul administratorului, precum şi o copie a balanţei de verificare a conturilor sintetice vor fi depuse la unităţile teritoriale ale DGFP Vâlcea.
            Atenţie! Nedepunerea dischetelor şi a formularelor listate, semnate şi ştampilate, sau a declaraţiilor, după caz, pentru 30 iunie 2006, se sancţionează conform prevederilor art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.
Informaţii lămuritoare privind întocmirea raportărilor contabile pot fi obţinute zilnic în cadrul asistenţei contribuabililor, direct, la sediile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea şi ale administraţiilor financiare teritoriale sau telefonic la numerele: 73.77.77, interioare 2063 şi 2125.
 
Breviar fiscal:
ProcedurA de administrare şi monitorizare a sediilor secundare ale marilor contribuabili
 
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 iulie 2006, a fost publicat Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1119/2006 pentru aprobarea Procedurii de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili în vederea aplicării OMFP nr. 753/2006 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, cu modificările şi completările ulterioare.
În articolul de mai jos, prezentăm câteva dintre prevederile noului act normativ.
 
            Procedura de înregistrare fiscală
            Înregistrarea  sediilor secundare ale marilor contribuabili, cu excepţia sucursalelor care se înregistrează conform procedurilor speciale în materie de înregistrare a comercianţilor, se face prin completarea şi depunerea formularului “Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru sediile secundare (060), aprobat prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1600/2004, la direcţia generală a finanţelor publice a judeţului pe al cărui teritoriu îşi desfăşoară activitatea sediul secundar.
            Informaţiile referitoare la înfiinţarea şi scoaterea din evidenţă a sediilor secundare ale marilor contribuabili, care desfăşoară activitatea pe teritoriul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, cu excepţia Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov, se transmit Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGACM) şi se evidenţiază într-o secţiune separată a Registrului contribuabililor.
            Obligaţii declarative
            Începând cu obligaţiile lunii iunie 2006, marii contribuabili definiţi potrivit art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 753/2006, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cei nominalizaţi în Anexa nr. 1 la ordinul menţionat anterior, depun declaraţiile fiscale la organul fiscal competent prevăzut în prezentul ordin.
            În cazul marilor contribuabili care au sedii secundare înregistrate ca plătitori de impozit pe veniturile din salarii, conform legii, declararea impozitului pe veniturile din salarii pentru activitatea sediilor secundare se face la organul fiscal competent în administrarea acestora, prevăzut la art. 3 alin. (1) şi (2) din OMFP nr. 753/2006 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv DGAMC pentru sediile secundare ale marilor contribuabili de pe raza teritorială a municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene pentru sediile secundare ale marilor contribuabili care îşi desfăşoară activitatea  pe raza teritorială a acestora.
            Informaţia referitoare la declaraţiile fiscale depuse de către sediile secundare ale marilor contribuabili, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, cu excepţia DGFP Ilfov, se transmite Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili până la data de 5 a lunii următoare celei în care aveau termen de depunere.
            Declaraţiile fiscale ale marilor contribuabili se depun în format electronic la organul fiscal competent, prin intermediul Sistemului Electronic Naţional, prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro.
            Declararea impozitului pe veniturile din salarii pentru activitatea sediilor secundare se poate face şi prin celelalte modalităţi de declarare prevăzute de lege: în format electronic (dischetă) însoţit de formatul hârtie, cu codificarea informaţiei prin cod de bare sau prin utilizarea ordinului de plată cu valoare de declaraţie.
            Formatul pe hârtie al declaraţiei fiscale se arhivează la organul fiscal care a primit declaraţia.
            Data depunerii declaraţiei fiscale este, după caz, data confirmării primirii acesteia, comunicată contribuabilului prin Sistemul Electronic Naţional sau prin poştă, data înregistrării declaraţiei la registratura organului fiscal competent, data plăţii obligaţiei în cazul în care se utilizează ordinul de plată cu valoare de declaraţie.
            În situaţia în care contribuabilul a utilizat mai multe căi de transmitere a declaraţiei fiscale, va fi înregistrată prima declaraţie depusă, conform legii.
            Orice corecţie ulterioară a unei declaraţii fiscale se face prin depunerea unei declaraţii fiscale rectificative, în condiţiile legii.
            Procedura de plată a obligaţiilor fiscale la marii contribuabili
            Plata obligaţiilor fiscale reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri fiscale, cu excepţia impozitului pe venit, se efectuează în cazul marilor contribuabili de către persoana juridică la Direcţia de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.
            Plata obligaţiilor fiscale reprezentând impozit pe venit, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii, se efectuează, în cazul marilor contribuabili cu sediul în afara municipiului Bucureşti sau a judeţului Ilfov, de către persoana juridică la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică ale municipiilor reşedinţă de judeţ în care îşi au sediul social.
            Plata obligaţiilor fiscale reprezentând impozitul pe venitul din salarii pentru activitatea proprie a marilor contribuabili cu sediul în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov, se efectuează de către persoana juridică la Direcţia de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, iar pentru activitatea sediilor secundare ale acestora plata se efectuează de către sediile secundare plătitoare de impozit pe venitul din salarii, potrivit legii, la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică ale municipiilor reşedinţă de judeţ în care sediile secundare îşi desfăşoară activitatea.
            Plata obligaţiilor fiscale reprezentând impozitul pe venitul din salarii, pentru activitatea proprie a marilor contribuabili cu sediul în afara municipiului Bucureşti sau a judeţului Ilfov, se efectuează de către persoana juridică la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică ale municipiilor reşedinţă de judeţ în care îşi au sediul social, iar pentru activitatea sediilor secundare ale acestora plata se efectuează de către sediile secundare plătitoare de impozit pe veniturile din salarii, potrivit legii, la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică ale municipiilor reşedinţă de judeţ în care acestea îşi desfăşoară activitatea sau la Direcţia de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, după caz.
Documentele de plată întocmite de marii contribuabili în vederea achitării impozitului pe venitul din salarii datorat de sediile secundare ale acestora, aflate în raza teritorială a altui organ fiscal decât DGAMC, vor cuprinde în mod obligatoriu: codul de identificare fiscală şi denumirea persoanei juridice care face plata şi codul de identificare fiscală al sediului secundar pentru care se face plata.

Informaţii lămuritoare privind procedura de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili pot fi obţinute zilnic în cadrul asistenţei contribuabililor, direct, la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, Biroul administrare mari contribuabili, sau telefonic la numărul 73.77.77, interior 2067.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button