Alte sporturi

Rezultat prestigios pentru fetele de la CSS

Tenis de masă

Rezultat prestigios pentru fetele de la CSŞ

 La începutul săptămânii trecute s-a desfăşurat la Buzău Campionatul Naţional al Cluburilor Sportive Şcolare, o competiţie care-a adunat la start toată crema tenisului de masă din întreaga ţară. Printre tinerele tenismene care-au fost prezente la această întrecere s-au numărat şi fetele de la CSŞ Rm. Vâlcea, pregătite de antrenorul Cristian Popescu. Gruparea vâlceană a înscris în competiţie două echipe: una de junioare I (compusă din Cătălina Teliţoiu, Adelina Popa şi Loredana Antonache) şi o alta de junioare II (formată din Larisa Ghişoiu, Mădălina Avram, Tea Dumitrescu şi rezerva Ioana Gheordun).

Dacă junioarele II au avut ghinionul să dea piept încă din primul tur cu principala favorită a turneului, CSŞ Constanţa, în faţa cărora s-au înclinat fără drept de apel, în schimb junioarele I nu s-au oprit decât în semifinale. Chiar şi aşa, locul 4 ocupat la final de Teliţoiu, Popa şi Antonache reprezintă o performanţă pentru tenismenele vâlcene, aşa cum a apreciat de altfel şi directoarea Clubului Sportiv Şcolar, Mihaela Truşcă.

 

 

– Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button