Auto-Moto

Cel mai bun motor nou al anului 2006

Cel mai bun motor nou al anului 2006
 
 Dublu succes pentru tehnologia cu supraalimentare dublă – „Cel mai bun motor nou al anului 2006” – propulsorul de pe Golf GT
„Premiul internaţional cel mai bun motor al anului 2006”, pentru motorul Twincharger TSI de la Volkswagen
Wolfsburg, 10 mai 2006 – Noul concept de motor, dotat cu tehnologia de supraalimentare dublă, constând dintr-o turbină de supraalimentare şi un turbocompresor, a impresionat experţii din întreaga lume. Noul motor de 1,4 litri, dezvoltând o putere de 170 CP, a obţinut două premii la competiţia „Premiile internaţionale cel mai bun motor al anului 2006”.  Noul Twincharger s-a clasat pe primul loc la categoria „1 – 1,4 litri”. În plus, a fost votat de către juriu drept „Cel mai bun motor al anului 2006”. Constructorii de la Volkswagen au combinat conceptul inovator de dimensiuni reduse cu o turbină de supraalimentare, care funcţionează în gama de turaţii mici a motorului, şi un turbocompresor. Succesul poate fi constatat atât în ceea ce priveşte puterea (170 CP), cât şi consumul (7,2 litri/100 km). Motoul „putere maximă – consum minim” ilustrează perfect avantajele conceptului TSI. Juriul care decernează „Premiile internaţionale cel mai bun motor al anului 2006” este compus din 61 de jurnalişti auto din 29 de ţări. Această competiţie este organizată în fiecare an de cel mai mare grup de publicaţii tehnice auto din Marea Britanie.
Iată câteva din comentariile membrilor juriului
„Un motor de 1,4 litri care „gândeşte” ca unul de 2 litri” – Gary Tsang, Automobile, China.
„Probabil că este cea mai sofisticată tehnologie disponibilă astăzi” – Arturo de Andres, Automovil, Spania
„1,4 litri şi 170 CP? Acesta este motorul la care trebuie să fi visat din totdeauna orice inginer. Volkswagen a rezolvat problema sincronizării a două tehnologii diferite” – Halit Bolkan, Turcia.

O combinaţie inteligentă de super-supraalimentare şi performanţe uluitoare” – Costas Cavathas, 4-Wheels.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button