Administratie

Viceprimarul Dicu, retinut de DNA

Viceprimarul Dicu, reţinut de DNA

 

Nu ştiu şi nici nu vreau să aflu câţi dintre dumneavoastră au avut azi, 6 iulie, următoarea dilemă: viceprimarul Nicolae Dicu, care începând cu ora 15.00 nu mai răspunde la telefonul mobil, a fost săltat de câţiva băieţi pe ale căror uniforme scrie… prescurtat… DNA Piteşti. Vestea a cutremurat întregul mediu politic vâlcean. Atât cei câţiva pesedişti şi penelişti care aflaseră de reţinerea democratului, cât şi colegii de la PD au primit cu ochi mari şi reci informaţia oarecum incompletă. Reprezentanţii IJP Vâlcea au precizat că deocamdată nu au informaţii suplimentare legate de reţinerea viceprimarului Râmnicului, însă, se pare că totul i s-a tras de la un flagrant pus în scenă de un om de afaceri din vecinătatea podului de la Râureni în complicitate cu cel pe care adesea ne place să-l alintăm pur şi simplu: „Baronul PSD Jiji”. Surse care au tras cu urechea unde trebuie ne-au făcut cunoscut faptul că cei doi, iniţial, încercaseră să-i întindă plasa de 20 de mii de coco europeni chiar primarului Gutău, dar acesta a reacţionat ca un profesionist. Nu avem nici o confirmare că ceea ce i s-a întâmplat viceprimarului Dicu ar avea vreo legătură cu ceea ce urmează să se petreacă duminică, la Vlădeşti, însă, chiar şi în condiţiile în care nu s-a dorit vreun efect în această direcţie, cu siguranţă că acesta va exista. Indiferent care va fi deznodământul poveştii de astăzi, ne aşteptăm ca, în scurt timp, pediştii vâlceni să aibă grijă ca pesediştii care s-au aflat în spatele reţinerii lui Dicu, şi care se ştiu foarte bine, să plătească cu vârf şi îndesat, ştiut fiind faptul că, în trecutul lor, se găsesc multe lucruri mult mai prăfuite. (Va urma)

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button