Politica

Pesedistii vâlceni se pregatesc pentru anticipate

Pesediştii vâlceni se pregătesc pentru anticipate

 

A început, bă, campania! Ce bucurie, ce delir! Mult mai şcoliţi în diversiuni, pesedeii vâlceni nu stau cu mâinile în sân în timp ce Frâncu şi Gutău se fac reciproc de cacao cu lapte în faţa unui întreg judeţ, ci pregătesc Alianţei o plăcintă media de toată frumuseţea. Partidul Social Democrat face pregătiri pentru alegerile anticipate şi îngroparea actualului Guvern. Acesta a fost mesajul transmis liderilor din teritoriu de preşedintele Mircea Geoană. Liderul social-democrat le-a explicat colegilor de partid că, mai devreme sau mai târziu, se va ajunge în această situaţie din cauza tensiunilor din coaliţia de guvernământ. „Ce se întâmplă acum, jocul de-a restructurarea, mişcarea pionului Tăriceanu-Berceanu, faptul că la PC sunt semne de întrebare în privinţa numirii unui vicepremier. Toate duc la o instabilitate politică”, a spus Geoană. El recunoaşte că PSD nu vrea alegeri anticipate, dar dacă se ajunge în această situaţie, social-democraţii vor câştiga. Şi, pentru a-şi mări şansele, Geoană i-a invitat deja la discuţii pe toţi liderii formaţiunilor de stânga. Organizaţiile conştiincioase din teritoriu se pregătesc din plin pentru alegeri. La Vâlcea, preşedintele Ion Cîlea şi-a intensificat vizitele în teritoriu. Împreună cu secretarul executiv Dumitru Persu, deputatul Aurel Vlădoiu, senatorul Mihail Popescu, consilierul Ştefan Prală şi alţi lideri importanţi ai partidului, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD încearcă să mobilizeze toate resursele umane ale partidului pentru a face faţă oricărei solicitări, dar mai ales pentru a se asigura că acţiunea surpriză pe care Partidul Social Democrat o desfăşoară spre finele lunii iunie în toată ţara să iasă conform aşteptărilor. Ion Cîlea şi-a îndemnat colegii din filiale să renunţe la politica de birou şi să iasă în mijlocul oamenilor, pe care să-i convingă că Alianţa PNL-PD a atribuit PSD-ului o etichetă greşită. „Trebuie să ieşiţi din birouri şi să discutaţi cu oamenii, la cozi la pâine, la cozi la farmacii, şi să le arătaţi că PSD nu este partid de corupţi. Ca în mai toate formaţiunile politice, desigur, şi la PSD au existat câţiva corupţi, la vârf, însă acest partid este constituit, în mare măsură, din oameni din clasa de mijloc, cărora această etichetă nu li se potriveşte. În plus, am primit o pedeapsă grea din partea electoratului pentru lucrurile care puteau fi reproşate înainte PSD-ului – am pierdut alegerile din 2004. Locul liderilor contestaţi a fost luat de ocupat de oameni noi, mesajul PSD este unul nou. În ultimii doi ani, partidul a trecut prin transformări semnificative, iar acum este pregătit să revină la guvernare. Nu va fi greu, dat fiind haosul în care Alianţa a adus ţara şi pe care românii o vor sancţiona în alegeri, dar nici uşor. Nu suntem noi experţi în chestiuni politice, însă dacă şi la Vâlcea ne organizăm exemplar, putem ajunge să învăţăm să lucrăm ca nişte profesionişti. De aceea, vă rog să fiţi foarte atenţi în ceea ce priveşte constituirea acelor hărţi pe care vi le-am solicitat, pe secţii de votare, în care să vă plasaţi cei mai buni, vigilenţi şi pregătiţi reprezentanţi. Avem nevoie aici de jurişti, de oameni cu atenţie distributivă, care să reziste 24 de ore din 24 şi cărora să nu le fie teamă să semnaleze situaţiile când cei de la coaliţie procedează la nereguli. Harta trebuie să conţină date foarte precise despre reprezentanţii din secţiile de votare astfel încât, dacă este nevoie, însuşi preşedintele partidului, domnul Geoană, să poată să ia legătura foarte rapid cu aceştia”, le-a explicat Ion Cîlea, vineri, colegilor de la Drăgăşani. Mesajul de mobilizare, transmis de liderul PSD, a fost completat de senatorul Mihail Popescu şi deputatul Aurel Vlădoiu prin asigurări că zilele actualei Puteri în conducerea ţării sunt numărate. Ei au prezentat şi argumente în acest sens. „Alianţa DA a promis în campanie că va dubla pensiile, care vor ajunge la minim 180 de euro, că vor da medicamente gratuite pensionarilor, veteranilor, că vor creşte nivelul de trai al românilor. Am vorbit de exemplu cu mama şi mi-a spus că, în ultimii doi ani, pensia i s-a mărit cu doar 6 bani. Am văzut cu toţii că promisiunile ADA nu s-au realizat, ba din contră, s-a demonstrat că PNL şi PD au venit la putere doar ca să ia. PSD trebuie să fie pregătit în orice moment să guverneze. Avem nevoie, în plan local, de tineri care să ştie să facă proiecte în beneficiul comunităţii. Vâlcea va primi în 2007 aproximativ 120 de milioane de euro, însă doar pe programe şi proiecte”, a adăugat Vlădoiu.

 

 

Oportunişti gen Vieru sau Chelcea nu vor mai pupa pe liste

 

 

Secretarul executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu, a apreciat că a venit în sfârşit momentul ca PSD să promoveze oamenii care au fost alături de partid şi în momentele mai grele: „Pe listele de candidaţi trebuie să promovăm oameni care trag pentru partid. E momentul ca deciziile să fie lăsate în seama organizaţiilor teritoriale. Cei asupra cărora planează acuzaţii de corupţie trebuie retraşi din prima linie a partidului pentru că, exact cum s-a mai spus, marea masă a social-democraţilor nu este formată din corupţi. Trebuie să scăpăm de această nocivă etichetă, ce nu reprezintă realitatea! Avem cei mai mulţi oameni competenţi, cei mai buni specialişti, nu ca Alianţa, care am văzut cu toţii ce personaje a lăsat să conducă sănătatea, agricultura şi alte domenii vitale. Este obligatoriu, de asemenea, să nu mai avansăm oportunişti, cum au fost Vieru, Chelcea şi alţii, ci oameni chiar şi simpli, dar loiali. Presiuni s-au făcut asupra multora dintre colegi. Domnul Cîlea ştiu ce-a trebuit să îndure pe vremea ţărăniştilor, care i-au cerut să treacă la ei pentru a fi menţinut în conducerea Direcţiei Agricole. N-a cedat! Le-a transmis că mai bine mătură pe străzi decât să se ducă la ei. Ei bine, oameni de acest gen ne trebuie, nu trădători, pentru că tot PSD pierde. Mai nou, aud că Gheorghe Vieru face prin Drăgăşani propagandă PD. El nu realizează încă faptul că oamenii îl vor taxa, ca pe orice alt traseist politic, indiferent dacă va candida sau nu pentru primar. Nu mi se pare normal să-şi critice foştii colegi…”. În cadrul dialogului cu colegii social-democraţi din Drăgăşani, Dumitru Persu s-a arătat extrem de nemulţumit faţă de prestaţia multora dintre consilierii judeţeni. „Avem poate cea mai proastă echipă de consilieri judeţeni din ultimii 16 ani. Nu fac decât afaceri, ridică, coboară mâini, vorbesc prostii, pe lângă subiectele ce trebuie analizate în şedinţe, nu au pregătire şi din păcate nici putere de înţelegere. Îi spuneam domnului Buşe că trebuie să aibă un program de dezvoltare pe termen scurt şi mediu privind dezvoltarea judeţului. Sunt primării care n-au bani nici de salarii, ca să nu mai spun de fonduri pentru infrastructură. Ajutoarele, subvenţiile s-au redus la minim. Ei spun că n-au bani, dar oare, nu sunt bani chiar pentru nimic?”, a mai adăugat secretarul executiv al PSD Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button