Politica

30 de lideri locali PNG sunt tinuti pe faras

30 de lideri locali PNG sunt ţinuţi pe făraş

 

Organizaţia de la Călimăneşti a PNG-CD are un nou lider. Acesta se numeşte Popescu Nanu şi este angajat în cadrul Companiei Oltchim. Măsura de schimbare din funcţia de preşedinte a lui Narcis Dăescu Chirea a fost luată de Traian Grănişteanu după ce s-a constatat că fostul lider din Călimăneşti şi-a neglijat în nenumărate rânduri atribuţiile ce-i reveneau pe linie de partid. În curând, alţi 30 de lideri locali PNG-CD inactivi ar putea fi schimbaţi din funcţii pentru că au tratat cu superficialitate sarcinile trasate de conducerea judeţeană. Potrivit lui Grănişteanu, printre cele mai inactive filiale locale, se află cele de la Budeşti, Drăgoeşti, Ghioroiu, Roşiile, Sălătrucel, Sineşti, Voiceşti, Voineasa, Bălceşti, Bărbăteşti şi Pesceana. Foarte bine coordonate sunt considerate structurile din zonele Râmnicu Vâlcea, Horezu, Drăgăşani, Olăneşti, Brezoi şi Băbeni. PNG-CD Vâlcea are în momentul de faţă structuri politice în peste 80 de localităţi vâlcene, dar şi în câteva mari oraşe europene. Trendul ascendent al acestei formaţiuni politice a atras atenţia nu numai analiştilor politici, cât mai ales „concurenţei”. În ultima vreme, tot mai mulţi peremişti, ţărănişti şi chiar liberali fac coadă să se înscrie în organizaţia condusă de Traian Grănişteanu. Unul dintre liderii din linia a doua a PRM Vâlcea, Lorin Ancuţa, actualmente consilier local la Amărăşti, s-a înscris de ceva timp în PNG-CD, grănişteanu fiind foarte mulţumit de prestaţia recentei sale „achiziţii”. N-ar fi exclus ca, în curând, renumitul chirurg Constantin Ploscaru, precum şi alţi liberali cu notorietate, însă, angajaţi în diverse dispute cu Emilian Frâncu, să se transfere şi ei la acest partid tânăr, dar cu viitor. În PNŢCD Vâlcea, am putea spune că au mai rămas doar câţiva şefuleţi. Ţărăniştii care au fost „săriţi” de PNL au migrat în ultimul an către PNG.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button