Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga V

Maciuca s-a impus degeaba la Gusoeni

Măciuca s-a impus degeaba la Guşoeni

La „Onoare” din nou neatenţia a făcut „victime”. Decizia Comisiei de Disciplină, la sesizarea celor ce ţin evidenţa cartonaşelor galbene, va avea efect şi în clasament. Astfel, surpriza etapei în Seria I a Diviziei Onoare, victoria echipei CSR Măciuca la Guşoeni, nu a fost omologată, ci s-a dat victorie cu scorul de 3-0 pentru Nycoil Guşoeni. Această grupare pierduse cu 1-0 meciul disputat pe teren propriu, dar s-a ajuns să se omologheze la „masa verde” 3-0 pentru gazde deoarece la oaspeţi s-a aflat în teren jucătorul Gheorghe Protesaru, fără drept de joc. Acesta trebuia să efectueze o etapă de suspendare întrucât acumulase 4 cartonaşe galbene, iar delegatul echipei n-a ţinut evidenţa avertismentelor şi a „păcătuit” introducându-l în teren.

Cei din Mihăeşti au scăpat neamendaţi

Meciul dificil pe care AS Mihăeşti trebuia să-l dispute în compania celor de la Viitorul Olanu n-a mai avut loc. Oaspeţii au câştigat mult mai uşor decât se aşteptau cele trei puncte puse în joc pe motiv că AS Mihăeşti nu a asigurat prezenţa oamenilor de ordine la teren. Comisia de Disciplină a procedat corect constatând că nu a fost vina clubului gazdă pentru situaţia creată, organele de ordine din localitate fiind prinse într-o acţiune mult mai importantă. În acest caz s-a luat decizia omologării meciului cu scorul de 3-0 pentru Viitorul Olanu.

 

Urucu nu joacă duminică la Voineasa

 

În meciul cu Viitorul Călimăneşti, jucătorul Costinel Urucu de la Oltul Ioneşti a încercat să-şi ajute echipa prin oprirea unui adversar care se afla într-o poziţie favorabilă de înscriere a unui gol, însă intervenţia sa nu a fost „curată”, iar arbitrul i-a acordat cartonaşul roşu pentru fault în postură de ultim apărător. Formaţia sa a pierdut oricum meciul cu 3-1. Urucu a fost sancţionat şi de Comisia de Disciplină care a hotărât suspendarea jucătorului timp de o etapă şi amendarea sa cu 15 lei.

 

Observatorul Niţă a fost vigilent

 

La partida dintre Zorile Scundu şi Oltul Dăeşti încheiată la egalitatea, 2-2, nu s-au consemnat evenimente importante, însă observatorul acestui meci a menţionat în raportul său despre un conflict iscat între delegatul formaţiei gazdă, Marius Vasile şi un jucător de la oaspeţi – Constantin Tănăsie, care, la un moment dat, au avut intenţia de a se brusca. Ei nu au primit suspendare, ci doar avertisment, însă va trebui totuşi ca fiecare dintre aceştia să achite la AJF amenda de 15 lei primită. Merită apreciată vigilenţa şi corectitudinea observatorului Nicolae Niţă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button