Liga V

STIRI – Divizia Onoare

ŞTIRI – Divizia Onoare

 

Divizia Onoare, Seria I

  Demetrescu, fugărit la Orleşti

 

  Cu toate că Olteţul Zătreni s-a impus cu un categoric 8-0 la Voinţa Orleşti, meciul a avut şi unele momente delicate. La scorul de 0-1, gazdele au solicitat un penalty, inexistent după cum ne-a spus antrenorul Marin Mitroescu. Supăraţi că nu li s-a oferit şansa să execute lovitura de pedeapsă, jucătorii din Orleşti au protestat, iar unul dintre ei l-a ameninţat şi a vrut să-l bată pe arbitrul de centru, Daniel Demetrescu. Acesta, sesizând pericolul, a rupt-o la fugă pe teren şi, pentru că stă mai bine cu pregătirea fizică, n-a putut fi ajuns de fotbalistul scandalagiu, mai ales că Demetrescu a făcut un sprint excelent şi era gata să treacă şi râul din apropiere pentru a scăpa nevătămat.

Divizie Onoare, Seria a II-a

Montana a pus la respect liderul

 Un rezultat spectaculos în primul rând prin prisma proporţiilor scorului s-a înregistrat la Izvorul Rece, acolo unde Montana a surclasat categoric pe Steaua Mânăstireni şi a relansat lupta pentru promovarea în Divizia D. Dacă în runda trecută nu ratau ocazia de a-i învinge pe consătenii de la Păstorul Vaideeni, acum Montana era la doar un punct de lider. Eşecul nu a fost considerat un dezastru pentru stelişti. Directorul tehnic Cristi Manu a considerat că un duş rece este normal şi promite revanşa în runda de la sfârşitul acestei săptămâni când vor dori răzbunare în meciul cu Păstorul. 

Divizia Onoare, Seria a III-a

 „Câinii” începe să-i arate colţii

  Surpriza etapei în Seria a III-a a Diviziei Onoare a fost furnizată de Dinamo Rm. Vâlcea, echipă care, după unele evoluţii foarte bune în meciurile amicale, a tratat cu mai multă lejeritate primele meciuri din retur, însă acum au arătat adevărata lor valoare. Profitând şi de faptul că Viitorul Olanu, o pretendentă la promovare, este lipsită de aportul lui Marin Catargiu, echipa „câinilor” roşii a muşcat zdravăn şi a marcat de două ori, eroul partidei fiind Ionuţ Armeanu, portarul dinamovist ce nu a putut fi învins decât din penalty, în ultimele secunde ale partidei. Deja de tânărul Armeanu au început să se intereseze mai mulţi conducători de echipe din eşaloanele superioare.

Divizia Onoare, Seria a IV-a

  Piovra are obiectiv locul şase

 Ultima clasată a Seriei a IV-a din Divizia Onoare a devenit spaima pretendentelor la promovare. După ce în tur a obţinut prima victorie cu liderul de atunci, acum Piovra Lăpuşata a învins şi la AS Oteşani. Unul dintre conducătorii grupării înfiinţate anul trecut ne-a declarat recent că Piovra Lăpuşata are ca obiectiv să termine campionatul pe locul 6, iar din vară va ataca promovarea în Divizia D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button