Liga V

Ştiinţa Laloşu, în pericol de a renunţa la fotbal

Cum la Zătreni situaţia n-a mai fost pe placul lor, Marian Ion („Măru”), împreună cu fratele său şi alţi câţiva prieteni fotbalişti s-au decis în urmă cu câteva săptămâni să încerce să revină la Laloşu. Aici n-au găsit însă un climat tocmai favorabil, care să corespundă cu planurile pe care aceştia, alături de Cornel Ciobanu, le aveau cu Ştiinţa. Şi-ar fi dorit ca primăria să se implice într-un fel în sprijinirea echipei, dar în loc să se îmbunătăţească, colaborarea dintre autorităţile locale şi fotbalişti s-a înrăutăţit. Totul a plecat de la un meci din campionatul trecut, când primarul s-a supărat pe jucători şi n-a mai plătit baremul de arbitraj. Imediat Ştiinţa n-a mai fost programată, a reieşit un conflict între jucători şi edil, din care, se pare, ar fi avut de pierdut primarul, care n-ar fi obţinut rezultatul aşteptat la alegerile pentru europarlamentare. Aşa că, în urma situaţiei create, se pare că acesta s-ar fi debarasat de fotbal.

Marian Ion a încercat să-l convingă să pună la dispoziţia Ştiinţei terenul de joc şi să testeze o variantă prin care primăria să nu mai fie nevoită să susţină financiar în mod direct fotbalul din localitate. „Comuna noastră e tranzitată periodic de maşini de mare tonaj care comercializează cherestea. Sunt firme care pleacă cu 300-400 de milioane din Laloşu. Am propus autorităţilor locale să percepem o taxă, de 2 milioane de lei vechi pentru fiecare maşină. Emitem chitanţe, totul e legal şi aşa putem susţine echipa de fotbal. Dacă se va aproba ceea ce am solicitat, atunci eu, împreună cu fratele meu Nicolae, băieţii din Iancu Jianu (fraţii Bujor) şi, posibil, cu Claudiu Cosmescu, golgheterul de la Olteţul Zătreni, ne vom implica la Ştiinţa Laloşu. Ne interesează să obţinem acest lucru pentru că vor fi cheltuieli destul de mari. Terenul trebuie împrejmuit, pentru că altfel nu putem evolua în Liga a V-a, trebuie achiziţionat un rând de echipament. Dacă revenim la Laloşu pornim de la zero, precum o echipă nou înfiinţată”, ne-a spus Marian Ion. Acesta ne-a mai informat că în cazul în care nu se va găsi înţelegere pentru aplicarea acestei variante, atunci cei şase jucători vor căuta să meargă la o altă formaţie. „Măru” şi prietenii săi au primit deja o propunere de la primarul din Valea Mare, Costel Briceag, pentru a evolua din campionatul viitor pentru echipa pe care acesta tocmai şi-a înfiinţat-o. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button