Liga Nationala

Oltchim îşi va stabili lotul pentru sezonul viitor

Deşi s-a spus că Oltchim se va despărţi în această vară de câteva dintre handbaliste, care ar putea pleca la alte echipe, sub formă de împrumut, oficialii campioanei României încă nu s-au decis în privinţa celor care ar trebui să-şi facă bagajele. Un lucru e sigur: în condiţiile în care echipa vâlceană va fi angrenată pe mai multe fronturi, ar avea nevoie desigur şi de un lot cât se poate de stufos din punct de vedere numeric. Totuşi, se doreşte ca în echipă să nu fie păstrate mai mult de 20 de jucătoare, pentru a uşura astfel pregătirea şi pentru a asigura fiecărei handbaliste un minim de meciuri. În prezent, antrenorii Radu Voina şi Aurelian Roşca au la dispoziţie nu mai puţin decât 23 de handbaliste.

Aşa cum se cunoaşte, în această vară, Oltchim s-a despărţit deja de patru jucătoare: Luminiţa Dinu (s-a retras din activitatea sportivă), Rita Borbas (s-a transferat în Ungaria, la Debrecen,), Raluca Ivan şi Elena Avădanii (ambele aflate la final de contract).

Ionela Stanca, tot mai aproape de Vâlcea
• de luni, 22 iunie, pivotul de la Rulmentul Braşov a devenit jucătoare liberă

La capitolul achiziţii, Oltchim nu se poate lăuda cu prea mult în această vară. Cel puţin deocamdată. Conducerea clubului vâlcean a încercat achiziţionarea mai multor jucătoare de peste hotare (din Rusia – Ekaterina Davydenko, Irina Bliznova; din Muntenegru – Katarina Bulatovic, din Turcia – Yeliz Ozel), însă din diferite motive nici un transfer nu s-a concretizat. A picat de asemenea şi varianta Alexandrina Barbosa, din cauza pretenţiilor financiare exagerate ale portughezei de la Rulmentul Braşov. În schimb, aproape certă este revenirea la Vâlcea a pivotului Ionela Stanca, care a devenit liberă de contract pe 22 iunie. „Din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare. În proporţie de 99 la sută, pe data de 22 iunie, Ionela Stanca va fi declarată jucătoare liberă, iar eu cred că va reveni la Vâlcea, aşa cum ne-a promis atunci când am discutat cu ea. Cred că este o handbalistă serioasă şi îşi va ţine promisiunea”, a spus săptămâna trecută preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button