Economie

Săptămâna trecută, Guvernul Boc a adoptat un Memorandum în favoarea Oltchim

Guvernul a luat în discuţie, săptămâna trecută, situaţia de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, adoptând un Memorandum, în vederea finalizării procedurilor de transmitere către Comisia Europeană a pre-notificării, în scopul acordării garanţiei de stat de 49 de milioane de euro, astfel încât această companie să fie salvată şi să-şi poată continua activitatea. Această procedură este prevăzută de legislaţia europeană şi reprezintă un semnal pozitiv pentru Oltchim. Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a apreciat că demersurile guvernamentale reprezintă o primă victorie a companiei Oltchim, dar şi a autorităţilor publice locale din Vâlcea, care au explicat necesitatea sprijinirii combinatului chimic în şedinţa Biroului de Coordonare a Alianţei.

„În faţa liderilor celor două partide şi a celorlalţi membri ai Biroului de Coordonare, preşedintele Ion Cîlea, a atras atenţia că OLTCHIM a ajuns la limita posibilităţilor de supravieţuire şi că orice întârziere poate să conducă la colapsul celei mai importante unităţi productive cu capital majoritar de stat a industriei chimice româneşti. Este, prin urmare, de apreciat receptivitatea Executivului care, prin glasul autorizat al Primului Ministru Emil Boc, a făcut cunoscut faptul că s-a analizat situaţia de la această unitate şi s-au aplicat câteva soluţii, deocamdată paliative, pentru scoaterea din criză a societăţii OLTCHIM”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CJV. În document, este precizată şi poziţia preşedintelui Ion Cîlea: „Personal, sunt mulţumit de aceşti primi paşi şi nu mă îndoiesc  că intervenţiile prin memorii şi audienţe pe care le-am făcut fără întrerupere din noiembrie 2008 şi până astăzi îşi vor atinge scopul. Scop care nu este altul decât revigorarea activităţii productive pe Platforma Chimică Rm. Vâlcea şi, prin aceasta, salvarea a peste 9.000 locuri de muncă”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button