Ancheta

Primul-ministru a cerut verificarea lucrarilor de reconstructie a caselor distruse de inundatii

Primul-ministru a cerut verificarea lucrărilor de reconstrucţie a caselor distruse de inundaţii

Antaresul lui Becşenescu trebuie să dea explicaţii

   Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a solicitat ministrului delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, să trimită în teren echipe de specialişti care să verifice modul în care au fost realizate lucrările de reconstrucţie sau consolidare a caselor distruse ori afectate de inundaţii. Purtătorul de Cuvânt al Guvernului, Oana Marinescu, a afirmat că această hotărâre a fost luată după ce în cursul vizitei de ieri, efectuată în judeţul Timiş, primul-ministru a constatat că sunt oameni nemulţumiţi de modul în care au fost executate lucrările de reconstrucţie şi consolidare a caselor afectate de inundaţii. Purtătorul de Cuvânt al Guvernului a precizat că Primul-ministru a cerut ca echipele de specialişti să verifice dacă lucrările de reconstrucţie pentru care au fost alocaţi bani, au fost executate, precum şi modul în care acestea au fost realizate. De asemenea, Primul-ministru a dispus ca prefecturile, prin Comitetele pentru Situaţii de Urgenţă, să facă anchete sociale în zonele în care există populaţie sinistrată şi să verifice dacă sunt oameni care nu îşi pot reconstrui casele, deşi au primit materiale de construcţii acordate din fonduri guvernamentale. „Este vorba în special de persoane în vârstă, care nu se pot ocupa singure de reconstruirea caselor. Pentru asemenea cazuri speciale, Guvernul va acorda sprijin şi pentru lucrările de reconstrucţie, în condiţiile în care sunt distribuite materiale de construcţie din fonduri guvernamentale”, a afirmat Oana Marinescu, Purtătorul de Cuvânt al Guvernului. Dacă demersul premierului este într-adevăr unul bine intenţionat cu siguranţă că specialiştii guvernamentali trimişi să verifice modul în care au fost realizate lucrările de reconstrucţie sau consolidare a caselor sinistraţilor vor lua la întrebări şi firma deputatului PC Dumitru Becşenescu, Antares, renumită pentru reclamaţiile făcute de tot mai mulţi dintre „clienţii” săi. Reamintim faptul că firma Antares a fost renet controlată şi de reprezentanţii ANL, după ce mai mulţi beneficiari ai caselor construite de firma lui Becşenescu au sesizat o serie de nereguli. Concluzia respectivului control a fost aceea că un anchetator cu burta plină este mai cumsecade decât unul cu ea goală.      

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button