Administratie

Primăria Budeşti vinde un fost complex zootehnic

• concesionarea se ridică la 16.000 euro pe an iar preţul de vânzare este de 14 miliarde lei

Administraţia din Budeşti continuă să deruleze proiecte importante pentru comunitatea locală, primarul Gheorghe Mirea şi vicele Ion Vlădulescu reuşind să concretizeze investiţii de miliarde de lei într-o perioadă în care criza începe să-şi arate tot mai mult colţii. Cei doi se pot lăuda că sunt în faţa finală a extinderii canalizării în satele Budeşti, Barza şi Piscul Pietrii, că se pregătesc de inaugurarea unui dispensar uman dar şi că, în următoarele două luni, vor depune un proiect integrat pe Măsura 3.2.2. Acesta va conţine sistem de canalizare pentru satele Linia şi Racoviţa, extindere alimentare cu apă pentru Racoviţa, asfaltarea a trei drumuri comunale în lungime totală de 12 kilometri şi un centru de asistenţă socială. Investiţiile nu se opresc însă aici.

 În curând, va fi lansată licitaţia pentru renovarea bibliotecii comunale. Clădirea va fi împărţită între bibliotecă şi o casă a căsătoriilor, pentru ca tinerii să beneficieze de condiţii moderne atunci când fac unul dintre cei mai importanţi paşi în viaţă. Viceprimarul Ion Vlădulescu are însă şi o dezamăgire. La licitaţia organizată pentru concesionarea unei crescătorii de porci din satul Ruda nu s-a prezentat niciun ofertant, fiind astfel nevoie de o nouă procedură de licitaţie, de această dată pentru vânzarea clădirilor şi a terenului aferent. „Este vorba de 13 mii de metri pătraţi, dintre care trei mii sunt ocupaţi de clădiri. Preţul de vânzare este de 14 miliarde de lei iar cel de concesionare a fost în jur de 16.000 euro de an. Nu ar fi sume foarte mari, pentru că este un complex în stare bună, la drumul judeţean. Complexul nu mai poate fi folosit pentru crescătorie de animale, pentru că este în sat. Oricum, acolo pot fi realizate depozite sau alte activităţi comerciale”, ne-a declarat vicele din Budeşti.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button