Acasă Alte sporturi În mai, Sala „Capela” va găzdui turneul final de junioare

În mai, Sala „Capela” va găzdui turneul final de junioare

60
0

Recent, în Sala „Capela” din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea s-a desfăşurat turneul semifinal al Campionatului Naţional de volei feminin rezervat junioarelor. Alături de formaţia vâlceană au participat la această competiţie următoarele echipe: Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova, Grupul Şcolar „Voievodul Mircea” Târgovişte, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu, Liceul cu Profil Sportiv Piteşti şi LPS Slatina. Voleibalistele pregătite de antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit au deschis competiţia disputând primul meci cu echipa din Târgu Jiu, în faţa căreia s-au impus fără nici un fel de dificultate cu scorul de 2-0. Ţinând cont de faptul că fetele de la CNMB au obţinut în toate partidele disputate victorii categorice, fără să piardă nici un set, este evident că întâlnirea lor cu CNNT Craiova a fost cea mai grea. Chiar şi în aceste condiţii, sportivele noastre au câştigat cu 2-1.

„Cu siguranţă a fost cel mai echilibrat meci, dar pentru că echipa este în momentul de faţă în formă maximă ne-am descurcat excelent”, ne-a declarat Marius Mărgărit. În cea de-a treia partidă, disputată sâmbătă, CNMB a întâlnit formaţia din Târgovişte, pe care de asemenea a învins-o cu 2-0. Datorită faptului că voleibalistele din Craiova au făcut un meci foarte slab cu LPS Slatina şi au pierdut, acestea au ratat finala. Astfel, partida decisivă pentru calificarea la turneul final a fost între CNMB şi LPS Slatina. Această confruntare a fost practic dominată de la început şi până la sfârşit de sportivele soţiilor Mărgărit, care au câştigat cu 2-0. Prin victoria obţinută, vâlcencele s-au calificat la turneul final, ce se va desfăşura în perioada 14-17 mai, la Rm. Vâlcea.
„Chiar dacă ultima dată am jucat împotriva celor de la LPS Slatina, vă pot spune că cel mai dificil meci a fost tot cel cu CNNT Craiova. O performanţă deosebită o reprezintă faptul că suntem calificaţi la turneul final, atât la junioare I, cât şi la junioare II. De menţionat mai este că din cele 38 de meciuri pe care le-am disputat la ambele categorii de vârstă, doar două le-am pierdut”, a adăugat Mărgărit. La finalul turneului, echipele care s-au clasat pe primele poziţii au fost premiate din partea Asociaţiei Judeţene Sportul Pentru Toţi.
Ovidiu DULĂCIOIU