Liga V

De la 6-0, la …6-5

• Unirea Tomşani a avut şase goluri avantaj şi a fost foarte aproape de a fi egalată

Fapt mai rar întâlnit, după încheierea primei reprize, elevii lui Mihai Diaconescu se aflau în avantaj în faţa celor de la Montana Izvoru Rece cu un scor neverosimil (6-0) şi dădeau impresia că vor stabili scorul campionatului. Nu a fost însă deloc aşa, pentru că, imediat după reluarea partidei, gazdele şi-au adus aminte că, totuşi, joacă pe teren propriu, iar situaţia din clasament îi avantajează mai mult pe ei decât pe adversari. Astfel, în cel de-al doilea mitan, Montana a reuşit să-şi revină şi să înscrie de cinci ori, fiind la un pas chiar de o egalare nesperată la un moment dat.

 „Scorul stabilit la pauză i-a relaxat pe jucătorii mei, acest lucru fiind pe punctul de a ne costa victoria. A fost şi vina mea, pentru că am efectuat două schimbări neinspirate, în urma cărora jocul nostru a suferit un declin vizibil. Însă, am reuşit să câştigăm partida, iar băieţii au dedicat victoria primarului Dumitru Pearcu, care şi-a serbat ziua de naştere, oferindu-le o masă jucătorilor”, ne-a spus Mihai Diaconescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button