Liga V

Unirea n-a făcut „pace” cu AS Bărbăteşti

Unirea Tomşani s-a impus week-end-ul trecut în faţa celor de la AS Bărbăteşti cu scorul de 4-3. În prima repriză gazdele au marcat de două ori, iar oaspeţii au făcut-o doar o dată, astfel formaţia din Tomşani conducând la pauză cu 2-1. Meciul a rămas echilibrat şi în a doua jumătate a partidei, însă de această dată atât Unirea, cât şi AS Bărbăteşti au reuşit să îşi concretizeze nu mai puţin de două acţiuni către poarta adversă (4-3). Potrivit declaraţiilor lui Ion Deaconu, delegatul echipei oaspete, singura problemă a acestei întâlniri o reprezintă nivelul puţin ridicat al agresivităţii gazdelor, care au şi fost sancţionate pe parcursul jocului cu două cartonaşe galbene.

„Chiar dacă am pierdut pot spune că sunt mulţumit de prestaţia întregii echipe, în special a portarului Nicolae Opriţa, care a apărat foarte bine şi a celor trei juniori Cristi Popescu, Vasile Popescu şi Ion Chirca. Un alt membru al echipei noastre, ce s-a remarcat este Ion Badea, jucător care dealtfel a şi marcat de două ori, iar celălalt gol a fost înscris de către Vasile Deaconu. Acum, că am scăpat de meciurile mai grele aşteptăm următoarea partidă, cea cu AS Pietrari, pe care vrem să o câştigăm”, a afirmat la final Ion Deaconu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button