Liga V

Victorie categorică pentru Progresul

Partida dintre Progresul Măldăreşti şi Montana Izvorul Rece s-a terminat cu victoria categorică a echipei gazdă. În prima jumătate a meciului, scorul a fost deschis de către Valentin Dichel, atunci când acesta a marcat pentru 1-0, scor cu care dealtfel s-a şi terminat prima repriză. În cel de-al doilea mitan, acelaşi Dichel a trimis mingea în poarta adversă de încă două ori, iar colegul său de echipă, Romeo Enescu, o dată. De cealaltă parte a buturilor, formaţia prezidată de Vasile Ichim nu a reuşit să înscrie decât un gol, lucru ce a făcut ca partida să se încheie cu scorul de 4-1 pentru Progresul.

Măldăreştiul beneficiază de o echipă competitivă

„Pot spune că a fost un meci destul de greu, cel puţin în prima repriză, pentru că apoi nivelul nostru a fost clar peste al lor. Aş vrea să menţionez că avem o echipă frumoasă, constituită din nişte jucători excelenţi, cu care o sa le creăm probleme tuturor grupărilor pe care le vom întâlni de acum înainte oricât de bune ar fi ele. Acum ne pregătim pentru următoarea noastră partidă, cea cu Forestierul Romani, pe care vrem deasemenea să o câştigăm”, a afirmat Cristi Aldea, delegatul celor de la Progresul Măldăreşti. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button