Liga Nationala

CSM Ploieşti, următorul adversar

• Întâlnirea cu trupa lui Gheorghe Ionescu are loc duminică, 29 martie, de la ora 11.00, în Sala Traian

În următoarea etapă din cadrul Ligii Naţionale de handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea va primi, pe teren propriu, vizita echipei CSM Ploieşti, meciul urmând a se disputa duminică, 29 martie, de la ora 11.00, în Sala Traian. Aşa cum se cunoaşte, gruparea prahoveană este antrenată de unul dintre foştii tehnicieni ai campioanei României, renumitul Gheorghe Ionescu – „Balamuc” şi are în componenţă câteva jucătoare care au trecut cândva şi pe la Vâlcea. Din rândul acestora se evidenţiază extrema Andreea Dospin, una dintre golgheterele actualei ediţii a campionatului intern, care a marcat 119 goluri în cele 19 etape desfăşurate până acum, reuşite care o poziţionează pe locul 7 în ierarhia celor mai prolifice jucătoare din Liga Naţională. Altfel, la CSM Ploieşti mai evoluează portarul Alexandra Cazacu, extrema Aurelia Cristoaica, interii Andreea Tâlvâc şi Janina Luca.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button