Liga Nationala

Steluta „rasare” din nou în Sala „Traian”

Oltchim Rm. Vâlcea – Rapid Bucureşti

Steluţa „r ăsare” din nou în Sala „Traian”

   Prima apariţie a Steluţei Luca sub colorile echipei Oltchim de la revenirea la Vâlcea se va consuma sâmbătă, 18 martie, de la ora 11.00, împotriva formaţiei Rapid Bucureşti. După patru ani de zile, publicul va avea din nou prilejul să-şi aducă aminte de performanţele de odinioară, fie şi văzând-o la lucru doar pe una dintre jucătoarele de aur ale Vâlcii. Va fi în mod cert un spectacol din toate punctele de vedere, care sperăm să aducă în tribunele Sălii „Traian” şi un număr mai mare decât de obicei de spectatori. Fără teama de a fi învinse, fetele noastre vor încerca să dea pe teren tot ce e posibil pentru a reuşi să-i încânte pe cei ce le vor urmări evoluţia, cu gândul la marea echipă Oltchim care se construieşte cu migală la Vâlcea. Partida Oltchim – Rapid va fi condusă de o brigadă de arbitri formată din arădeanul Lascu şi orădeanul Sas. (Nicolae CIUCESCU)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button