Liga Nationala

Primul succes cu Steluta

Oţelul Galaţi – Oltchim Rm. Vâlcea 26-28

Primul succes cu Steluţa

   Echipa pregătită de Cornel Bădulescu a disputat la Galaţi primul joc în care a putut conta şi pe serviciile Steluţei Luca, transferată recent de Oltchim. Dacă mai era nevoie de-o dovadă că handbalista adusă pe bani mulţi din Danemarca va schimba faţa formaţiei vâlcene iată că tocmai acest lucru s-a întâmplat. Steluţa Luca şi-a luat în serios rolul de lideră, a marcat atunci când a fost nevoie şi-a contribuit decisiv prin cele şapte goluri ale sale la victoria Oltchim-ului. După acel 23-23 din tur, consemnat în Sala „Traian” nu ne îndoim că Oţelul ne-ar fi „ars” rău de tot în cazul în care căpitanul echipei naţionale a României nu s-ar fi aflat în teren. Gazdele au început mai bine meciul, au şi condus la trei goluri diferenţă la jumătatea primei reprize, dar încet-încet, lucrurile s-au schimbat. Oltchim a egalat până la pauză (14-14), iar apoi, în partea secundă a întâlnirii, s-a detaşat net faţă de adversare, chiar şi la patru goluri. Gălăţencele s-au zbătut cât au putut, dar n-au reuşit să facă faţă clasei arătate de Steluţa Luca şi colegele sale. Scor final: 28-26 pentru noi, iar speranţele conducerii clubului de a juca în Cupa EHF sau chiar în Cupa Cupelor sunt tot mai aproape de a se împlini.

   Au marcat pentru Oltchim: Steluţa Luca (7 goluri), Nicoleta Gâscă (5), Roxana Gheorghe-Cherăscu (3), Mihaela Răceală (3), Oana Manea (3), Georgeta Năniţă-Grigore (3), Andreea Tâlvâc (1), Clara Vădineanu (1), Andreea Dospin (1) şi Anişoara Durac-Marcu (1).

Cornel Bădulescu: „Jocul echipei a fost mai consistent”

„Am întâlnit o echipă care se bătea pentru evitarea retrogradării şi care-a făcut un meci bun, în special în prima repriză, când s-a şi aflat la conducerea partidei. După pauză însă, până în minutul 47, ne-am detaşat la 22-18, iar meciul practic s-a terminat atunci. Remarc evoluţia Steluţei Luca, pe care-am folosit-o aproape tot meciul, cu excepţia a 3-4 minute în final când a acuzat oi contractură musculară. S-a văzut oricum că jocul echipei noastre a fost mai consistent cu Steluţa Luca în teren. Au mai evoluat mulţumitor Nicoleta Gâscă, Oana Manea şi, de asemenea, Roxana Gheorghe, care-a evoluat chiar accidentată. Iniţial, am început jocul cu Alexandrina Rouă, dar nu a dat randament, aşa că am fost nevoit s-o arunc în luptă şi pe Roxana Gheorghe. Ea a strâns din dinţi şi a jucat cât a putut de bine”, a spus la finalul partidei antrenorul Oltchim-ului, Cornel Bădulescu, care-şi doreşte ca meciul câştigat la Galaţi să fie primul dintr-un şir neîntrerupt de succese.

 

Nu mai putem pierde locul 3

 

Jocul rezultatelor din etapa de sâmbătă, 11 martie, a Ligii Naţionale de handbal feminin ne-a creat un avantaj deloc considerabil în lupta pentru ocuparea poziţiei a treia în clasament. Atât HCM Roman (20-25 în deplasare la HCM Baia Mare), cât şi Astral Poşta Câlnău (29-36 acasă cu „U” Cluj-Napoca), au pierdut la finele săptămânii trecute, iar echipa antrenată de Cornel Bădulescu s-a desprins acum la 3 puncte faţă de poziţia a patra din ierarhie, ocupată de trupa lui Liviu Paraschiv. Zicem noi că le va fi foarte greu celorlalte echipe să mai refacă această diferenţă. Iar în aceste condiţii, ceea ce a spus Steluţa Luca la venirea la Vâlcea – „Nu vă fie teamă, nu vom ajunge să jucăm în Cupa Challenge!” – este aproape de a se realiza, Oltchim-ul fiind aproape de a-şi asigura prezenţa în Cupa EHF. Iar în cazul în care va izbuti să câştige sau să măcar joace finala Cupei României cu Rulmentul Braşov, atunci se va putea alinia chiar la startul Cupei Cupelor. Ambele cupe europene sunt oricum întreceri pe măsura valorii şi pretenţiilor jucătoarelor ce vor veni la Vâlcea din vară.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button